Proiectul de lege cu privire la Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) a fost elaborat cu ignorarea principiilor de legiferare, a concluzionat Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) într-un raport de expertiză. Autorii raportului subliniază inclusiv faptul că reorganizarea nejustificată instituțională propusă prin acest proiect va prejudicia personalul procuraturilor specializate din perspectiva independenței, formării și resurselor.
Astfel, proiectul de lege este nepotrivit din perspectiva asigurării celor mai importante condiții în lupta împotriva corupției. Republica Moldova trebuie să asigure unul sau mai multe organisme ori persoane specializate în lupta împotriva corupție, conform Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției. „Acestui organism sau acestor persoane trebuie să se acorde independență, iar personalul specializat ar trebui să beneficieze de formare și resurse adecvate”, scrie CAPC.
Potrivit autorilor raportului, inițiativa legislativă ridică probleme legate de constituționalitate, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, legalitate și echilibru între reglementările concurente, oportunitate, coerență, consecutivitate, stabilitate și predictibilitate a normelor juridice și de asigurare a transparenței.
La fel, experții CAPC notează că autorul proiectului de lege nu enunță clar scopul urmărit. „În viziunea autorului, crearea unei singure procuraturi specializate ar urma să fie o soluție mai eficientă, în condițiile în care se atestă o legătură indisolubilă între corupție și crima organizată”, scrie în raportul de expertiză.
Chiar dacă autorii proiectului pretind că acesta va îmbunătăți unele aspecte precum activitatea specială de investigații; instrumentarea cauzelor penale; recuperarea bunurilor infracționale; tratarea fenomenelor infracționale complexe, experții CAPC consideră că inițiativa legislativă urmărește scopuri politice, în special, electorale. „Pornind de la contextul actual electoral, autorul pare să urmărească loializarea politică a procuraturilor specializate, în special a Procuraturii Anticorupție”, scrie în raport și se menționează drept dovezi declarațiile publice ale Președintelui Republicii, Prim-ministrului și ale Președintelui Parlamentului Republicii Moldova. Oficialii „și-au exprimat nemulțumirea de activitatea Procuraturii Anticorupție în combaterea corupției politice și electorale, deși combaterea acestor fapte țin, în special, de competența Centrului Național Anticorupție”, conchide autorul raportului.
La fel, CAPC consideră că inițiativa legislativă nu este argumentată suficient. „Autorul face referință la analiza sistemului procuraturilor specializate în raport cu formele de criminalitate cu care se confruntă securitatea națională a Republicii Moldova. Însă, Nota de fundamentare nu conține date în acest sens”, este indicat în raport. CAPC apreciază că un singur trend infracțional ar putea justifica proiectul, și anume ponderea înaltă a infracțiunilor de corupție comise de către grupurile și organizațiile criminal organizate, ceea ce nu constituie profilul fenomenului infracțional al corupției în Moldova.
Experții mai menționează că nota de fundamentare la proiectul de lege înaintat conține referințe la standarde internaționale relevante. Standardele internaționale solicită o preocupare aparte de legăturile existente între corupție și celelalte forme ale criminalității, în special criminalitatea organizată și criminalitatea economică, inclusiv spălarea banilor.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii