Comisia Europeană a propus, miercuri, 31 ianuarie, prelungirea cu încă un an a măsurii de liberalizare a comerțului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Un anunț în acest sens a fost făcut de europarlamentarul Siegfried Mureşan, pe pagina sa de socializare.
Mureșan scrie că multe produse din Republica Moldova, în special fructele și legumele, sunt apreciate pe piețele din întreaga Uniune Europeană, iar decizia de liberalizare, care permite Republicii Moldova să exporte aceste produse pe toată piața europeană, este cea corectă.
„Republica Moldova are perspectivă europeană și se integrează în din ce în ce mai multe programe și proiecte europene. Vrem ca legăturile economice cu Moldova să crească cât mai mult, cât mai repede și vrem ca întreprinzătorii din Republica Moldova să beneficieze cât mai mult de pe urma apropierii de Uniunea Europeană”, a menționat eurodeputatul.
Mureșan a menționat că măsura intră în vigoare la timp, înainte de a expira actuala decizie de liberalizare, pe 24 iulie 2024.
Consiliul Europei a adoptat, în iulie 2023, un regulament de liberalizare temporară a comerțului pentru șapte produse agricole din Republica Moldova. În lista produselor agricole liberalizate se regăsesc: roșiile, usturoiul, strugurii de masa, merele, cireșele, prunele și sucul de struguri.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii