Fermierii caută soluții în stradă, nu la sursă. Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea: „La minister nu a ajuns nicio solicitare din partea agricultorilor”

Tatiana Gherța
13/02/2024
colaj CIJM

La minister nu a ajuns nicio solicitare din partea fermierilor care protestează. Este răspunsul ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, care susține că instituția pe care o conduce nu e responsabilă de vămi, iar discuțiile ar urma să aibă loc în instituțiile abilitate și nu în stradă.

„La Ministerul Agriculturii nu a ajuns nicio solicitare din partrea agricultorilor. Noi am prezentat măsurile care au fost făcute fără a avea legătură cu protestele. (...) Nu am primit nicio adresare din partea lor. Suntem deschiși mereu pentru dialog, dar nu au venit”, a precizat Bolea în cadrul unui briefing de presă. 

Ministrul a dat de înțeles că nu se va implica în situația în care s-au angajat fermierii la vama Leușeni, asta pentru că „Ministerul Agriculturii nu gestionează vămile și fluxul de intrare ieșire din/în țară”, iar așa cum Republica Moldova este un stat democratic trebuie să se acționeze „legal, conform legii în vigoare”. 

Menționăm că în seara zilei de luni, 12 februarie, fermierii au închis cu tractoarele drumul către vama Leușeni-Albița, iar în regiune s-a înregistrat flux sporit de vehicule. Poliția a venit cu anumite precizări legate de evenimentele din seara zilei de ieri menționând că „la fața locului nu au fost implicate forțele speciale și nu au intervenit mascații”, așa cum au susținut unele surse. 

„Polițiștii responsabili de menținerea ordinii publice au fost prezenți, ca la oricare alt eveniment de acest gen, pentru a menține ordinea publică, având o comunicare cu persoanele, cu atât mai mult că în jurul orei 21:00 au început altercații pe traseu între șoferii de TIR și fermieri. Catalogăm aceste acuzații drept o provocare în adresa Poliției, menită să dezinformeze societatea. Solicităm repetat fermierilor o conlucrare cu forțele de ordine, pentru a nu prejudicia cetățenii și activitățile acestora, dar și pentru a evita situațiile de genul celor care au fost aseară cu alți conducători auto. Recomandăm persoanelor care au adus acuzații Poliției, să publice măcar o secvență video în care așa cum declară “au intervenit mascații”, a subliniat Poliția. 

Cât despre motorina din România promisă agricultorilor moldoveni, Bolea a precizat că principalul motiv pentru care motorina nu a ajuns este legat de lipsa spațiului de depozitare. 

„Toate depozitele petroliere din Republica Moldova au fost privatizate, vândute. Atunci când a venit acest ajutor, erau companii care au putut depozita această cantitate. Acum agenția noastră a făcut trei licitații în care nu s-a înscris nici un agent economic, după care s-a trecut la discuții directe. A fost identificat agentul economic din Căușeni care va putea depozita motorina”, a menționat ministrul Agriculturii. 

Agricultorii care protestează solicită suport din partea Guvernului, întrucât spun că marea majoritatea nu vor au cu ce efectua lucările agricole de primăvară. Aceștia cer un ajutor financiar de cel puțin 400 mln lei pentru alocarea promptă a compensațiilor agricultorilor micro, mici și mijlocii, cel mai mult afectați de crizele din ultimii doi ani, ca plăți directe per hectar de porumb și floare soarelui, cultivate în 2023.

În cadrul ședinței de Guvern de săptămâna trecută a fost aprobată o hotărâre prin care 50 de milioane de lei au fost alocați din Fondul de intervenție, pentru oferirea suportului agricultorilor care au suferit pierderi, urmare a calamităților din vara anului 2023.

Astfel, statul va aloca peste 45 de milioane de lei agricultorilor a căror recoltă a fost compromisă în proporție de 60% și mai mult. Se estimează că aproximativ 390 de fermieri vor beneficia de acest ajutor. 

De asemenea, furtunile și grindina din perioada 25-27 iulie 2023 au avut un impact negativ asupra livezilor, afectând un număr semnificativ de producători agricoli, în special în raionul Edineț. Pentru a sprijini recuperarea acestor pierderi, 7 agricultori vor beneficia de un ajutor financiar în valoare de peste 3,5 milioane de lei.

Tatiana Gherța
13/02/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii