Fost deputat din Platforma DA: După Stoianoglo trebuie să urmeze și alți demnitari care au modificat abuziv legile

Crina Dumitriu
06/10/2021

Fostul deputat din Platforma DA, Alexandru Slusari, spune că după Stoianoglo ar trebui să urmeze și alți demnitari care au admis abuz în serviciu și au promovat amendamente la legi sau hotărâri de guvern care au facilitat Laudromatul. „Învinuirea lui Stoianoglo pentru abuz în serviciu în 2011 la promovarea unui amendament, care a facilitat Laundromatul, este un precedent important”, susține Alexandru Slusari. 

Fostul oficial scrie pe pacina sa de Facebook că printre persoanele care ar trebui să intre în atenția organelor de drept ar fi fostul guvernator al BNM, Dorin Dragățan, fostul președinte al Parlamentului Adrian Candu, fostul ministru al Finanțelor Anatol Arapu. Aceștia s-ar face vinovați de „modificarea legislației în septembrie 2014 prin asumarea de răspundere și promovarea eliberării garanțiilor de stat în noiembrie 2014 cu încalcări legale și fără introducerea administrației BNM în cele trei bănci”.

Slusari mai spune că fostul ministru al Economiei,Valeriu Lazar, ar fi „promovat și pregătit Hotărârea ilegală a Guvernului nr. 321 din 30 mai 2013, care prevede un concurs închis de concesionare a Aeroportului cu păstrarea taxei aeronautice de 9 euro”.

”Candu, Dodon, Gaburici și alți deputați și demnitari de stat - pentru promovarea, semnarea și promulgarea tuturor actelor normative, legate de sustragerea fără justificarea și compensarea pentru bugetul de stat a 59 ha de terenuri agricole de la comuna Stauceni în cadrul proiectului Arena Națională. Viorel Morari - pentru că conștient a deviat ancheta pe furtul miliardului, fiind șeful Procuraturii Anticorupție și obținănd în martie 2018 raportul Krol 2 cu indicarea beneficiarilor principali ai devalizării sistemului bancar. Lista la mine este una lungă cu cazuri de abuzuri în serviciul. Dar am fixat cele cu mai mare rezonanță și prejudiciul deosebit de mare.  Desigur, aștept reținerea lui Viorel Chetraru, care a scris acel amendament cu efectul suspensiv, avănd funcția șef al CNA, precum și care a fost acceptat de Stoianoglo în calitate de președinte al comisieie parlamentare de securitate”, mai scrie fostul vicepreședinte al Parlamentului pe pagina sa de Facebook. 

Crina Dumitriu
06/10/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii