Fostul primar al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, înregistrat în cursa pentru prezidențiale. Ce avere declară candidatul

Anticoruptie.md
06/10/2020

Comisia Electorală Centrală l-a înregistrat pe fostul primar al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, în lista candidaților pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Chirtoacă va ocupa poziția a opta în buletinul de vot.

Dorin Chirtoacă a câștigat consecutiv trei mandate de primar la Chișinău. Pe durata acestora, asupra sa în repetate rânduri au planat suspiciuni că ar fi fost implicat în conflicte de interese, acestea însă nu s-au soldat cu sancțiuni. Într-un caz a expirat termenul de prescripție prevăzut de lege, altul s-a consumat la Procuratură, iar cea de-a treia cauză a fost clasată de CNI (actuala ANI). Chirtoacă nu a dus până la capât ultimul mandat de primar al Capitalei, deoarece, la sfârșitul lunii mai 2017, a fost arestat în dosarul privind licitațiile pentru amenajarea parcărilor cu plată în Chișinău. Fostul edil susținea că este vorba de o răfuială politică. În septembrie 2017, Chirtoacă a fost pus din nou sub învinuire, într-un nou dosar penal, în care era acuzat că și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu. Mai multe detalii despre cariera și dosarele penale ale lui Dorin Chirtoacă citiți aici.

În declarația de avere pentru ultimii doi ani, depusă de Dorin Chirtoacă la CEC, politicianul a indicat venituri în mărime de 351 de mii de lei, din salariul de primar, cel de consilier politic și de președinte al Partidului Liberal. Chirtoacă mai declară un teren intravilan, o casă de locuit cu acareturi și trei garaje, moștenite în 2014, precum și un apartament de 71,8 metri pătrați, cumpărat un an mai târziu. Acesta a trecut pe hârtie două automobile, un Opel cumpărat în 1993 și un BMW pe care îl are în posesie. La bancă Dorin Chirtoacă păstrează 307 mii de lei.

Anticoruptie.md
06/10/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii