Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, dispus să facă parte din comisia de consiliere pentru pentru promovarea reformei justiției

Cornelia Cozonac
29/08/2019

Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, este dispus să facă parte din comisia de consiliere pentru pentru promovarea reformei justiției. Despre aceasta a scris prim-ministra Maia Sandu, într-un mesaj, postat joi pe pagina sa de Facebook, după întâlnirea cu fostul procuror general al României. Ea a scris că Moldova are nevoie de experiența lui Augustin Lazăr. 

„Am discutat despre planurile noastre privind reformarea justiției și lupta împotriva corupției. Domnia sa a împărtășit mai multe aspecte din propria experiență în calitate de șef al Ministerului Public, dar și a apreciat pozitiv inițiativele noastre de reformare a organelor procuraturii”, a scris Maia Sandu. 

„Schimbările reale pot fi posibile doar cu sprijinul unor oameni integri, care dau dovadă de fermitate și curaj în lupta cu spălarea banilor și corupția mare. De un astfel de procuror avem nevoie în Republica Moldova și sperăm să ne putem baza și pe experiența și profesionalismul unor oameni ca Augustin Lazăr”, a precizat șefa Cabinetului de Miniștri. 

Augustin Lazăr a fost procuror general al României în perioada 28 aprilie 2016-27 aprilie 2019. La 27 aprilie, președintele român Klaus Iohannis i-a acceptat cererea de demisie, motivul fiind pensionarea. Lazăr are 62 de ani. 

    

Cornelia Cozonac
29/08/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii