Video // Protest al jurnaliștilor față de un grup de veterani care au agresat mai mulți reporteri în timpul evenimentelor din 7–9 iunie

Anticoruptie.md
10/06/2019
Foto: UNIMEDIA

Un grup de jurnaliști de la mai multe redacții independente din Republica Moldova, inclusiv de la Centrul de Investigații Jurnalistice, precum și activiști civici în domeniul media, au organizat un protest în cadrul conferinței de presă a unui grup de veterani ai Războiului de pe Nistru, care a avut loc în după-amiaza zilei de luni, 10 iunie.

În semn de protest față de comportamentul agresiv față de reporterii de la TV8, Ziarul de Gardă, UNIMEDIA și Agora al unor combatanți, în timpul evenimentelor din 7–8 și 9 iunie, reporterii au boicotat conferința de presă și au ieșit din sală, lăsând pe masa organizatorilor foi A4 cu inscripția „Protest” și pixuri pentru ca veteranii să își scrie singuri știrea de la eveniment. 

Reporterii și activiștii au așteptat ca veteranii să înceapă conferința, după care s-au ridicat demonstrativ și au plecat de la eveniment.

 

Foto: UNIMEDIA

 

Foto: UNIMEDIA

 

Foto: UNIMEDIA

 

Foto: UNIMEDIA

 

Foto: UNIMEDIA

 

Foto: UNIMEDIA

 

Foto: UNIMEDIA

 

Gestul de solidaritate al jurnaliștilor și activiștilor vine în urma mai multor incidente întâmplate în timpul manifestațiilor din 7, 8 și 9 iunie. Bunăoară, în timpul unei intervenții live de la o manifestație organizată sâmbătă seara, în fața Ministerului de Interne, jurnalista AGORA Anastasia Antoceanu a fost lovită peste mână de unul dintre organizatori. Este vorba de Mihai Balan, veteran al războiului de pe Nistru. Sâmbătă seara, el a fost surprins de jurnalista AGORA în timp ce instruia un grup de tineri cum să răspundă dacă sunt abordați de presă. Când a fost întrebat de ce a venit la manifestație, acesta a devenit agresiv și a lovit jurnalista peste mâna în care ținea telefonul.

Același combatant a avut un comportament agresiv și vizavi de jurnalista UNIMEDIA, Aurica Rusnac-Jardan. Potrivit acesteia, el i-a lovit telefonul, a apucat-o de mâini și a tras-o cu forța din mulțime.

Anticoruptie.md
10/06/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii