Franța va acorda Republicii Moldova 30 de milioane de euro pentru îmbunătățirea eficienței energetice

Crina Dumitriu
11/03/2025
Presedinte.md

Franța va acorda Republicii Moldova un sprijin de 30 de milioane de euro destinat îmbunătățirii eficienței energetice în clădirile publice, contribuind la reducerea consumului de energie și a facturilor. Un acord în acest sens a fost semnat luni, la Paris, în cadrul vizitei oficiale pe care președinta Maia Sandu o întreprinde la 10-11 martie în Franța. Asistența financiară va fi oferită prin Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD).  

Pacea în Europa, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și proiectele moldo-franceze au fost principalele subiecte ale întrevederii dintre președinta Maia Sandu și președintele Franței, Emmanuel Macron. Șefa statului efectuează o vizită de lucru la Paris, pe 10-11 martie, la invitația omologului său francez. Întâlnirea de la Palatul Élysée a reconfirmat sprijinul ferm al Franței pentru securitatea Republicii Moldova, parcursul său european și proiectele de dezvoltare realizate cu asistență franceză, cu beneficii directe pentru cetățeni.

„În aceste vremuri dificile, Franța ne este alături – sprijinindu-ne să ne protejăm pacea, să ne întărim securitatea și să ne apropiem de Uniunea Europeană. Împărtășim viziunea unei Europe unite și puternice, unde fiecare țară își poate decide liber viitorul,” a declarat Maia Sandu.

În cadrul întrevederii, Moldova și Franța au semnat trei acorduri esențiale:

  • Acordul privind protecția socială – garantează drepturi clare pentru moldovenii care muncesc și trăiesc în Franța, facilitând accesul la pensii, servicii sociale și medicale și oferind mai multă siguranță pentru diaspora moldovenească.

  • Acord de finanțare cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) – un sprijin de 30 de milioane de euro destinat îmbunătățirii eficienței energetice în clădirile publice, contribuind la reducerea consumului de energie și a facturilor.

  • Parteneriat strategic pentru combaterea dezinformării – între Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării din Moldova și agenția franceză VIGINUM, menit să sprijine protejarea spațiului informațional al Moldovei și să contracareze manipularea externă.

Cei doi președinți au discutat, de asemenea, despre situația de securitate din regiune, impactul războiului din Ucraina asupra Moldovei și cooperarea economică dintre cele două țări. Președintele Macron a reafirmat angajamentul Franței de a sprijini Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, subliniind că viitorul țării noastre este în Europa.

Declarațiile de presă ale Președintei Maia Sandu pot fi accesate aici.

Crina Dumitriu
11/03/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii