Igor Dodon, avocat al Tiraspolului. Acuză înțelegeri secrete între Moldova și Ucraina în privința mașinilor transnistrene pentru a provoca Rusia

Mădălin Necșuțu
08/09/2021

Liderul Socialiștilor, Igor Dodon, a declarat marți seară într-o emisiune de la postul Primul în Moldova, că interzicerea accesului mașinilor cu numere transnistrene în Ucraina ar fi rodul unei înțelegeri secrete între președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și președintele ucraninean, Volodimir Zelensky.

„Este jocul autorităților de la Chișinău. S-au înțeles, din start, cu ucrainenii despre acea scrisoare prin care s-a cerut amânarea interdicției. Scopul a fost să-i joace pe degete pe ruși spunându-le că s-a încercat aplanarea conflictului, dar ucrainenii n-au cedat. Ca ucrainenii să iasă răi, iar cei de la Chișinău – buni. Nu cred că Zelensky aflându-se la Chișinău n-a abordat acest subiect și nu s-a ajuns la vreun consens. Maia Sandu i l-a dat pe Ceaus în portbagaj, nu cred că nu s-au înțeles și aici. Miza este ca să se instituie o blocadă economică în regiunea transnistreană”, a declarat socialistul.

Mai mult, acesta a spus că Ucraina ar vrea să atragă Republica Moldova în conflictul pe care Kievul în are cu Moscova.

„Ucraina este în conflict cu Rusia și ucrainenii vor încerca să creeze provocări în regiunea transnistreană. Asta e agenda lor internă, nu e agenda noastră. Autoritățile de la Chișinău îi numesc pe transnistreni „separatiști”, sunt gată să cumpere energie electrică din Ucraina, care este mai scumpă, doar ca să blocheze economic regiunea transnistreană”, a spus Igor Dodon.

Pe de altă parte, săptămâna trecută liderul separatist transnistrean Vadim Kransnoselky l-a acuzat pe Igor Dodon pentru situația din prezent referitoare la mașinile transnistrene care nu mai pot circula în Ucraina. Krasnoselsky a afirmat că această problemă a fost moșternită de actuala putere de la Chișinău de la Igor Dodon și majoritatea precedent socialistă.

Liderul secesionist de la Tiraspol a afirmat săptămâna trecută că Transnistria a propus părților să li se permită mașinilor cu numere transnistrene să circule în Ucraina până în ianuarie 2022.

„În urma unor negocieri dificile, am reușit să convingem partea moldovenească. Proiectul acestei decizii a fost întărit și de adjunctul Administrației Președintelui Federației Ruse, Dmitri Kozak. După asta, partea moldovenească, pe 25 august, a demarat negocieri cu Ucraina și a solicitat schimbarea termenului-limită de pe 1 septembrie 2021 pe 10 ianuarie 2022. O asemenea variantă convenea Transnistriei”, a precizat Krasnoselsky.

Declarațiile lui Dodon vin pe fondul interzicerii de către autoritățile de la Kiev de intrare, de la 1 septembrie, a mașinilor ce au numerele transnistrene și nu numere de înmatriculare neutre și abțibildul cu inscripția „MD”. Chișinăul a încercat, fără succes, în mai multe rânduri, să convingă Kievul să mai amâne această decizie până la 10 ianuarie 2022.

Mădălin Necșuțu
08/09/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii