Igor Munteanu, săgeți spre PAS: „Am observat că sunt domenii pe care actuala guvernare clachează”

Ilie Gulca
23/09/2021
Igor Munteanu

Unul dintre liderii Partidului Platforma DA, Igor Munteanu, se retrage din viața politică, optând proiectele internaționale și domeniul academic. Fostul vicepreședinte al formațiunii spune că nu va candida la șefia Platformei DA și nici nu va participa la Congresul partidului stabilit pentru 12 decembrie.

Igor Munteanu a luat această decizie după ce conducerea Platformei DA și-a dat demisia ca urmare a rezultatului modest obținut la alegerile parlamentare anticipare din 11 iulie. 

„Consider că prioritățile mele personale acum sunt legate de viața academică. În plus, proiectele internaționale din care fac parte acum îmi iau foarte mult timp. La Congresul Platformei DA nu voi participa nici în calitate de candidat și nici în calitate de susținător al unui candidat, dar am speranța că deciziile care se vor lua vor conduce la performanțe mai mari pentru această entitate politică”, a spus el în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Totodată, fostul parlamentar a declarat că nu a primit nicio propunere după preluarea puterii de PAS, deși reprezentanții acestei formațiuni anunțaseră că vor veni cu oferte pentru reprezentanții Platformei DA de a se implica în procesul reformelor.

„Am observat că sunt domenii pe care actuala guvernare clachează, dar nu voi veni cu critici până nu se împlinesc cele 100 de zile de la preluarea guvernării. De exemplu, încercarea de a-i elimina pe șefii unor institutii printr-o simplă semnătură trezește multe suspiciuni”, a menționat Munteanu.

Pe 13 iulie, Andrei Năstase a scris pe pagina sa de Facebook că întreaga conducere a Platformei DA, președintele și vicepreședinții partidului și-au anunțat demisia în cadrul Biroului Politic Național.

În aceeași zi, Biroul Politic Național a decis convocarea Congresului partidului pentru 5 septembrie curent, unde urma să fie aleasă o nouă conducere a partidului politic. Până la alegerea noii conduceri a partidului, interimatul funcției de președinte al partidului urma să fi exercitat de către vicepreședintele Dinu Plîngău. La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, Platforma DA a obținut numai 2,33% din voturi.

Pe 5 septembrie, Plîngău a anunțat că a avut loc ședința Consiliului Politic Național al Platformei DA. În cadrul acesteia, membrii Consiliului au stabilit data ședinței Congresului partidului pentru 12 decembrie 2021.

Ilie Gulca
23/09/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii