Începând cu luna octombrie, Republica Moldova va procura energie electrică produsă de Centrala nucleară de la Cernavodă din România. Este vorba despre o achiziiție de 10 MW, la prețul de 400 de roni/MWh.
În premieră pentru interconexiunea sistemelor electroenergetice ale Republicii Moldova și România, SA Energocom a rezervat o parte din capacitatea lunară pentru luna octombrie în vederea achiziționării energiei electrice de la Nuclearelectrica, din România.
„Această procedură a presupus depunerea unei garanții bancare și participarea la o licitație organizată de operatorul sistemului de transport al României, Transelectrica, în urma căruia SA Energocom a fost declarată câștigătoare. Astfel, rezervarea pentru prima dată a capacității lunare are loc respectând regulamentele UE, procedeu similar utilizat și în cazul procedurilor de alocare a capacităților zilnice odată cu sincronizarea Republicii Moldova la sistemul european continental ENTSO-E, în martie 2022”, se arată într-un comunicat Energocom.
Începând din luna octombrie, SA Energocom va cumpăra 10 MW bandă (intervalul de 24/24 de ore), iar în lunile următoare această cantitate va putea crește în funcție de necesitățile interne. Prețul energiei de la Nuclearelectrica este plafonat de o ordonanță de urgență, la 400 RON pentru un MWh.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii