În ultimii doi ani au fost intentate peste 70 de dosare penale privind spălările de bani. Furtul miliardului, în capul listei

Anticoruptie.md
21/03/2016
Foto: CIJM

86 de infracţiuni privind spălările de bani au fost depistate de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) în perioada 2014-2015, iar în cazul a 72 dintre acestea au fost pornite cauze penale, potrivit unui raport de activitate al instituției. În capul listei se află dosarele privind fraudarea sistemului bancar prin așa-numitul jaf al secolului de circa un miliard de dolari din trei bănci moldoveneşti: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. 

Suma totală a bunurilor sechestrate de procurori în cazul creditelor ilegale în valoare de circa 13 miliarde de lei este de aproape 75 de milioane de lei, se arată în raport. La moment, în gestiunea CNA se află 15 cauze penale care privind gestionarea frauduloasă a creditelor precum şi alte ilegalităţi comise în Banca de Economii şi Banca Socială. Valoarea totală a prejudiciului cauzat băncilor pe aceste cauze penale constituie 3.750.000 de euro şi peste 640 de milioane de lei.

CNA notează că, în cadrul cauzelor penale pe spălări de bani iniţiate pentru anul 2015, oamenii legii au efectuat 91 de percheziţii, 42 persoane au fost recunoscute în calitate de bănuiţi, iar 22 dintre ele au fost reţinute. Şapte cauze penale au ajuns deja pe masa judecătorilor. Într-un caz a fost pronunţată o sentinţă de condamnare la cinci ani de închisoare cu executare pentru Ion Rusu, administratorul firmei Caravita, naşul de cununie şi cumnatul fostului premier Vlad Filat.

Un alt caz de rezonanţă este aşa-zisul “Laundromat rusesc” sau schema de legalizare a circa 22 de miliarde de dolari de la 19 instituţii bancare din Federaţia Rusă, în baza încheierilor judecătoreşti emise de magistraţi din Moldova, despre care a relatat și Centrul de Investigații Jurnalistice în parteneriat cu Ziarul Național.

Printre alte scheme de spălare a banilor sunt și fraudările cardurilor bancare, manipularea meciurilor de fotbal cu scopul obţinerii profitului din pariurile pe jocuri trucate sau obţinerea de informaţii confidenţiale prin manipulare psihologică. În raportul CNA se mai spune că în anii 2014 - 2015 au fost îngheţate active implicate în diferite tranzacţii suspecte în valoare totală de peste 480 de milioane de lei (482.884.254 de lei).

Anticoruptie.md
21/03/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii