Încă o persoană, decorată de Igor Dodon în aceeași zi cu omul de afaceri Mihail Aizin, a decedat în urma complicațiilor generate de Covid-19. Este vorba despre Vladimir Agachi, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova. Acesta conducea o societate cu răspundere limitată în satul Pepeni, din raionul Sângerei. El a fost decorat de președintele Igor Dodon, la 28 septembrie, cu ordinul Gloria Muncii.
Vladimir Agachi, în vârstă de 71 de ani, a fost testat pozitiv la câteva zile după ce a fost la Președinție unde și-a ridicat ordinul Gloria Muncii. El și cu soția sa au fost internați la spitalul din Sângerei. În urma agravării stării sănătății, bărbatul a fost transferat la Spitalul Clinic Republican, pe 10 octombrie. El avea comorbidităţi: cardiopatie mixtă, angină pectorală de efort și hipertensiune arterială.La 23 octombrie Vladimri Agachi a decedat.
La 10 septembrie curent, președintele Igor Dodon a întreprins o vizită electorală la Pepeni, Sângerei, unde s-a întâlnit cu Vladimir Agachi și a vizitat SRL-ul Accesal-Grup, pe care acesta îl conducea.
Amintim că un alt participant la festivitatea de premiere din 28 septembrie, de la Președinție, omul de afaceri Mihail Aizin, a decedat la spital în urma complicațiilor generate de Covid-19.
Finanţatori:
Parteneri: