Încă un Plan de Acțiuni pentru combaterea corupției și un nou Cod de Conduită și Etică pentru deputați

Anticoruptie.md
21/11/2015
Foto: zdg.md

Planul de Acțiuni pentru consolidarea eficienței Parlamentului Republicii Moldova pentru prevenirea şi lupta cu corupția și Codul de Conduită și Etică pentru deputați au fost prezentate la 20 noiembrie curent. Cele două documente au fost elaborate cu suportul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în cadrul proiectului “Îmbunătățirea democrației în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, finanţat de Suedia, transmite Ziarul de Gardă.

Într-un comunicat de presă al PNUD Moldova se spune că reprezentanta permanentă PNUD, coordonatoarea rezidentă ONU, Dafina Gercheva, şi-a exprimat speranța că recomandările formulate vor fi luate în calcul de deputați: ”Corupția subminează dezvoltarea umană și democrația. Aceasta face vulnerabil sistemul democratic, erodând instituțiile, legile și încrederea publicului în lideri. Pentru oamenii săraci, femei și minorități, corupția înseamnă mai puține locuri de muncă, acces limitat la justiție și alte oportunități”.

Directoarea adjunctă a Centrului Național Anticorupție, Cristina Ţărnă, a remarcat: „Documentele prezentate reprezintă o mare valoare pentru noua Strategie Națională Anticorupție, în curs de elaborare. Apreciem înalt PNUD ca un partener credibil și tradițional al părților interesate implicate în eforturile anticorupție, atât din sectorul public, cât și din societatea civilă”.

Arcadie Barbăroșie de la Institutul de Politici Publice și Lilia Caraşciuc de la Transparency International, la rândul lor, și-au exprimat speranţa că Parlamentul va aproba ambele documente și va urma recomandările în activitatea de zi cu zi. Aceasta ar consolida considerabil funcția de supraveghere a Parlamentului, în special în ceea ce privește implementarea legislaţiei, cheltuielile bugetare și monitorizarea aplicării recomandărilor rapoartele Curții de Conturi „.

Planul de Acțiuni pentru consolidarea eficienței Parlamentului Republicii Moldova pentru prevenirea şi lupta cu corupția vizează perioada noiembrie 2015 — decembrie 2018. Planul include 60 de inițiative care rezultă din Raportul de auto-evaluare Anti-Corupție pentru Parlament. Documentul stipulează măsuri specifice pe care fiecare actor vizat trebuie să le întreprindă.

Codul de Conduită și Etică pentru deputați:

  • Asigură deschiderea și responsabilitatea deputaților pentru fortificarea încrederii societății în Parlament.
  • Ajută deputații să adopte o conduită conformă unor criterii general acceptate.
  • Consolidează buna guvernare în Moldova.

În acest scop, Codul propune un set de reguli de conduită și sancțiuni, precum și instituirea funcției de Comisar pentru etică.

Anticoruptie.md
21/11/2015




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii