Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat, vineri, că va reveni cu tehnica agricolă în capitală, în semn de protest față de lipsa de răspuns a autorităților la solicitările agricultorilor, dar și pentru că prim-ministrul nu a răspuns cerinței de a avea o întâlnire cu ei. Agricultorii vor relua acțiunile de protest după finalizarea recoltării culturilor de grupa a doua, anunță asociația.
Potrivit comunicatului asociației, agricultorii au fost lăsați de unii singuri în față greutăților enorme cauzate de crizele anului 2022, iar autoritățile au reacționat cu întârziere, inclusiv când au solicitat ajutor de la Uniunea Europeană, abia în iunie 2023. „Suma de 200 mln lei, alocată recent pentru compensații la prima grupă este de 6 ori mai mică decât cea necesară, care a fost solicitată de la Uniunea Europeană. Acești bani vor ajunge doar la o parte din fermieri cu mare întârziere”, scrie asociația.
Membrii asociației menționează că au propus anterior implementarea unor măsuri, care nu necesită cheltuieli bugetare, cum ar fi introducerea unui moratoriu pe perioada scurtă la achitarea datoriilor agricultorilor fată de creditori. Ei acuză guvernarea că ar susține „procesul distrugerii agricultorilor micro, mici și mijlocii în interesul unui grup restrâns de magnați transnaționali”.
Asociația „Forța Fermierilor” declară că nu mai crede în bunele intenții ale autorităților abilitate și declară că acestea, în mare parte, sunt responsabile de criza din domeniu. Astfel, după finalizarea recoltării culturilor de grupa a doua, asociația va organiza un Congres al agricultorilor, pentru a analiza situația în sectorul agrar și formularea unei poziții civice a agricultorilor în raport cu guvernare sau cu unor reprezentanți ai acesteia. Totodată, Consiliul asociației a decis reluarea protestelor imediat după finalizarea recoltării culturilor de grupa a doua prin deplasarea agricultorilor cu tehnică agricolă în capitală.
Guvernul a votat, la începutul săptămânii curente, alocarea a 200 de mln de lei pentru acordarea ajutorului fermierilor afectați de consecințele crizelor din anul 2022. Asociația „Forța Fermierilor” ceruse cu câteva zile mai devreme, în cadrul unei acțiuni de protest, organizarea unei întâlniri cu premierul, pentru a discuta alte modalități de susținere a agricultorilor.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Finanţatori:
Parteneri: