Indicele accesului la informație în Republica Moldova, cu tendințe de îmbunătățire

Mihaela Cibotaru
06/12/2024

În anul 2023, indicele accesului la informație a înregistrat o tendință de îmbunătățire, însă în continuare rămâne limitată disponibilitatea datelor privind achizițiile publice, a informațiilor salariale și se păstrează diferența dintre autoritățile centrale și cele locale în ceea ce privește publicarea seturilor de date de bază. Acestea sunt concluziile raportului „INDICELE ACCESULUI LA INFORMAȚIE: Măsurarea transparenței instituțiilor publice în Republica Moldova”, ediția 2024, lansat de Freedom House Moldova.

Analiza arată că intrarea în vigoare a noii Legi privind accesul la informațiile de interes public a dat un impuls pozitiv, care se reflectă într-un scor mai mare. Potrivit autorilor raportului, „au fost înregistrate îmbunătățiri semnificative pe criteriile care țin de implementarea legii, și anume transparența proactivă și examinarea solicitărilor de informații publice”.

„Este o plăcere mare să prezint rezultatele celei de-a patra măsurări, care sunt mai bune decât în anii precedenți. Putem să raportăm un progres, bineînțeles că nu este perfect la toate capitolele, dar este un progres continuu, care a demarat odată cu adaptarea noii legi privind accesul la informații de interes public”, a spus Dawid Sześciło, coautorul raportului. Expertul a subliniat că este importantă nu doar prezența unei legi bune, dar și felul în care aceasta este implementată.

Dawid Sześciło a apreciat că pe paginile web ale instituțiilor publice sunt disponibile multe informații de calitate mai bună, însă sunt probleme ce țin de accesibilitate, informațiile privind la salarii, date privind achizițiile publice. „În cazul informațiilor salariale este important să se rețină că noua lege a setat niște standarde foarte progresive pentru transparența salariilor la nivel național, cu prevederi explicite că accesul la informația privind salariul funcționarilor publici nu poate fi restricționat”, a subliniat el. Expertul a mai adăugat că este nevoie de închis lacunele care țin de legislația specială – Legea cu privire la secretul de stat, Legea cu privire la secretul bancar, cea cu privire la secretul comercial, care ar trebui revizuite și să asigure că limitările privind accesul la informație impuse de aceste legi să fie proporțional standardului de transparență, stipulat de noua Lege cu privire la accesul la informație de interes public, care este ca o lege-cadru.

Stela Pavlov, coautoarea raportului, a informat că au fost supuse evaluării 73 de instituții publice – Cancelaria de stat, 14 ministere, 22 instituții din subordine, 12 autorități autonome, 5 autorități centrale și 15 consilii raionale. Punctajul total agregat al instituțiilor evaluate a fost de 1252 de puncte din 2044, adică 61%, ceea ce indică un progres tangibil comparativ cu anii precedenți, rezultatul final fiind influențat de punctajul modest al autorităților locale. Astfel, Consiliile raionale au obținut doar 52%, ministerele au depășit 68%, iar autoritățile centrale au depășit 62%, a enumerat autoarea.

Potrivit expertei, cel mai înalt nivel de transparență a fost constatat la Ministerul Afacerilor Interne - 24 de puncte, câte 23 de puncte au obținut Cancelaria de Stat, Ministerul Sănătății, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, Parlamentul, Curtea de conturi, iar pe locul 3 - cu 22 de puncte - Ministerul Culturii, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Agenția Națională Transport Auto, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Consiliul Audiovizualului, Banca Națională și Consiliul raional Cantemir.

În ceea ce privește răspunsul la solicitările de informații publice, o treime dintre entitățile publice au oferit toate informațiile solicitate. Totodată, experții notează că peste 15% dintre instituții nu au răspuns deloc la solicitări, ignorând obligațiile legale, iar unele instituții încalcă legea restricționând accesului la informațiile salariale.

O bună parte a recomandărilor experților țin de rolul Cancelariei de Stat în oferirea suportului instituțiilor de la nivel local pentru îmbunătățirea situației la capitolul respectării legislației privind accesul la informație. Astfel, Cancelaria ar putea monitoriza paginile web ale entităților publice și să formuleze recomandărilor privind asigurarea transparenței proactive, inclusiv în ceea ce ține de publicarea informațiilor într-un mod mai prietenos. La fel, Cancelaria de Stat ar trebui să dezvolte un program special de sprijin pentru autoritățile locale în asigurarea respectării legislației privind accesul la informație, dar și să ofere consiliere privind aplicarea corectă a legislației la examinarea solicitărilor de informații de interes public. O altă recomandarea vizează crearea unei rețele de ofițeri de informații responsabili de gestionarea obligațiilor de transparență ale entităților publice, precum și a unei platforme pentru consolidarea capacităților, organizarea instruirilor și schimbului de informații în domeniu. Totodată, Ministerul Justiției trebuie să inițieze analiza actelor legislative care stabilesc regimuri speciale de acces la anumite tipuri de informații, iar o atenție deosebită trebuie acordată legilor care stabilesc diferite tipuri de secrete protejate de lege. Parlamentul, la rândul său, trebuie să inițieze deja pregătirile pentru evaluarea ex-post a Legi privind accesul la informațiile de interes public.

Mihaela Cibotaru
06/12/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii