Interesele deputatului liberal Iurie Dîrda și controversatul proiect imobiliar care a cauzat surparea unei clădiri

Anastasia Nani, Victoria Dodon
09/06/2016
Șantierul D&D, până la incident

Ansamblul rezidențial care ar urma să fie ridicat pe șantierul prăbușit pe strada Miron Costin din sectorul Râșcani al Capitalei și care a surpat clădirea unei bănci aflate la o distanță de doar câțiva metri, este proiectul D&D Companie, o firmă despre care se știe că îi este afiliată deputatului liberal Iurie Dîrda. Întreprinderea a fost fondată încă în 2013, iar viitoarea construcție ar fi „un concept ideal, unde spaţiul comercial şi cel pentru locuit vor conviețui în armonie deplină, fară interferențe deranjante, dar cu o multitudine de avantaje reciproce”.

UPDATE Deși D&D Companie își asumă proiectul pe site-ul întreprinderii și rețelele de socializare, reprezentanții firmei au venit cu o reacție potrivit căreia compania D&D este cea care deține doar contractul de vânzare a apartamentelor din blocul locativ ce urmează să fie ridicat pe această adresă. „Firma beneficiară şi deținătoare a terenului privat este A.B.C Gurmandis SRL, tot aceasta fiind și cea care a executat lucrările de săpare a gropii de fundație a clădirii. Totodată, firma care urmează să execute lucrările de construcție-montaj şi cu care s-a încheiat contract de executare a lucrărilor respective este DTV INVEST Company”, potrivit unui comunicat de presă al firmei.

Și Iurie Dîrda a venit cu o reacție. „Nu am fost și nici nu suntem, nici eu, nici cineva din familia mea, proprietari ai companiei de construcţie D&D sau a altei companii care execută lucrări la acest șantier. Familia Dîrda deține două companii de construcții, bine cunoscute în Republica Moldova și care de-a lungul timpului au reușit să se impună printre cele mai sigure și responsabile companii din țară. Este vorba de SRL Dansicons și SRL Darsimid”, a scris el într-o postare pe pagina sa de Facebook. 

D&D Companie și Dansicons, companii cu legături de  „rudenie”

Potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat, în prezent firma este administrată de Victor Stoianov, iar Diana Patraș din România este singura fondatoare. Când a apărut pe piața imobiliară, firma îi avea fondatori pe Lidia și Ivan Andrienco. În 2014, publicația Adevărul Moldova făcea trimitere la documentele cadastrale potrivit cărora Lidia și Ivan Andrienco şi-au cumpărat casa din Stăuceni de la Iurie Dîrda, iar de la Dansicons, firmă care îi are printre fondatori pe deputatul liberal, au achiziţionat un teren pentru construcţii, dar şi oficiul firmei. 

D&D Companie SRL este înregistrată pe strada Matei Basarab din sectorul Râșcani al Capitalei. Potrivit datelor de la Cadastru, ⅙ cotă-parte din terenul de 0,107 hectare aflat la această adresă aparține Dansicons SRL.

 

D&D Companie a pornit în 2015 construcția unei parcări multietajate care se află în vecinătatea Spitalului Clinic Republican, dar și a asamblului rezidențial impunător de pe strada Nicolae Testemițanu, ridicat de Dansicons. „Putem deduce că între aceste firme există o legătură de rudenie. Faptul că D&D Companie este afiliată Dansicons se vede chiar de pe frontispiciul blocurilor locative (de pe strada Testemițanu - n.r.) sus apare inscripţia Dansicons, iar jos – D&D Companie”, mai scria Adevărul Moldova. Între timp, construcția care urma să fie parcare multietajată a ajuns să fie centru comercial cu o parcare. Autoritățile din Capitală au permis acest lucru emițând o nouă decizie. 

Afișul privind proiectul inițial. Foto: CIJM

 

Întâmplător sau nu, și în cazul ansamblului rezidențial ridicat de Dansicons pe strada Nicolae Testemițanu, și în cazul proiectului D&D Companie la primele etaje și-a făcut loc rețeaua de magazine Nr. 1. Terenul din strada Miron Costin 9, cu o suprafață de jumătate de hectar, aparține companiei A.B.C. Gurmandis SRL, care l-a cumpărat la începutul anului 2015 de la Moldova-Agroindbank SA. „Terenul de pe adresa mun. Chișinău, str. Miron Costin 9, aparține companiei noastre și a fost procurat în mod legal pe data de 2 martie 2015 de la B.C.Moldova Agroindbank S.A., la un preț comercial, în scopul proiectării și construirii unui complex locativ-comercial”, se arăta într-o scrisoare deschisă a A.B.C. Gurmandis SRL, după ce demararea construcției a provocat scandal lăsat cu îmbrânceli, mai mulți cetățeni precum și socialiști încercând să se opună construcției. Firma a fost fondată în iulie 2013 de Vladimir Martînov, Ala Martînova și Olga Nisenboim, cei trei fiind parteneri de afaceri și în alte câteva firme. Bunăoară, Vladimir Martînov și Alexandru Nisenboim se numără printre fondatorii firmei 47th Parallel SRL, care deține rețeaua de supermarketuri Nr. 1 și care este administrată de Ala Martînova. De altfel, logoul rețelei de magazine Nr. 1 este prezent de rând cu cel al companiei D&D pe panourile publicitare ce înconjoară șantierul de construcție. Olga Nisenboim este un cunoscut consultant în business de la Chișinău și directoarea unei școli care instruiește oamenii de afaceri. Totodată, ea este fondatoarea a alte șapte SRL-uri. Soțul ei, Alexandru Nisenboim, pe lângă cota parte deținută în 47th Parallel SRL, mai este fondator a alte două firme. Vladimir Martînov deține cote părți în opt firme în care îi are ca parteneri pe soții Nisenboim.

Proiectul viitorului asamblu rezidențial Foto: Facebook.com

 

Construcția a demarat cu scandal. Printre cei care s-au opus au fost deputați și consilieri socialiști. Sursa video: Accent TV

Cine este și ce afaceri are Iurie Dîrda

Iurie Dîrda, fost consilier municipal în Chişinău din partea PL, este considerat unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din cadrul formaţiunii. Politicianul a fisgurat anterior în mai multe anchete a Centrului de Investigații Jurnalistice. A ajuns în Parlament, fiind pe locul 12 în lista candidaților Partidului Liberal. Unul dintre articole arăta că Iurie Dîrda este fondator la două firme, Darsimid SRL și Dansicons SRL, una dintre cele mai cunoscute companii de construcții din țară. Autorii au precizat că Svetlana Dîrda, soția politicianului, este fondatoarea firmei Egostil SRL, care deține o spălătorie auto în incinta complexului locativ de pe strada Nicolae Testemițanu din Chişinău, construit de Dansicons. 

Reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice au mai relatat că liberalul este și naşul de cununie al fiului lui Ion Dragomir, fostul primar  al comunei Stăuceni de lângă Chişinău. Potrivit autorilor, prin intermediul acestuia, timp de mai mulţi ani, firma a beneficiat de contracte avantajoase de la Primăria Stăuceni. „Dansicons SRL obţinea contractele pentru construcţia şi repararea obiectivelor Primăriei. Această firmă a construit din banii Primăriei un perete de beton pe strada Frunze, ca să nu alunece terenul. S-ar părea că e pentru localitate, numai că interesul primarului a fost mai mult personal, deoarece la scurt timp, în zona respectivă, firma fiului său a ridicat patru blocuri de locuit cu câte şase etaje. Tot Dansicons a obţinut contractul de peste 20 de milioane de lei pentru construcţia unui imobil pentru o şcoală-grădiniţă. Localnicii ne-au spus că imobilul a fost ridicat în 2004, însă, după cum am văzut, nici până acum nu este finalizat, deşi s-au mai alocat bani în ultimii ani. Între timp însă, alături, acelaşi antreprenor a ridicat foarte repede blocurile locative ale fiului primarului”, au scris jurnaliştii de investigaţie în decembrie 2010. 

Declarația lui Iurie Dîrda pentru anul 2014 de pe site-ul Parlamentului arată că Svetlana Dîrda este salariata D&D Companie

 

Anastasia Nani, Victoria Dodon
09/06/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii