Reședința lui Putin din Valdai, situată la nordul capitalei ruse Moscova, unde mama fiilor săi, Alina Kabaeva, își petrece adesea timpul, este înconjurată de 12 poziții de apărare aeriană, majoritatea cu rachete Pantsir pe turnuri. Lanțul de apărare al reședinței liderului rus a fost deconspirat într-o investigație jurnalistică, de ziariștii de la Radio Svoboda.
Jurnaliștii au utilizat tehnicile OSINT pentru a demonstra cu noi imagini din satelit de la Yandex și cu fotografiile de la serviciul Yandex.Mirrors, că proprietățile unde se află soția și cei doi fii ai dictatorului de la Moscova este apărată de 12 turnuri cu rachete Pantsir. Acestea reprezintă a cincea parte din numărul total de poziții de apărare aeriană pe care Radio Liberty, cu ajutorul entuziaștilor OSINT, le-a descoperit din 2022 încoace la Moscova și în regiunea Moscovei, a cărei populație este de peste 20 de milioane de locuitori.
Pănă acum, de la începutul invaziei rusești de amploare în Ucraina, nu s-a înregistrat nicio încercare a ucrainenilor de a ataca această zonă.
În februarie 2023, publicația Proekt a relatat despre o casă special construită pentru Alina Kabaeva, lângă reședința lui Putin din Valdai, pentru care a fost chiar construită o linie de cale ferată separată.

Kabaeva, fostă deputată în Duma de Stat a Rusiei, supranumită „Prima amantă a Rusiei”, este fostă gimnastă olimpică și are 42 de ani. Deși au existat zvonuri că are o relație cu Putin, Kremlinul a negat în mod repetat aceste informații. Kabaeva și Putin au doi feciori. Ivan s-a născut în 2015, iar Vladimir s-a născut în 2019, potrivit anchetei jurnalistice.
Portalul de limbă rusă Meduza scrie că feciorii lui Putin își petrec cea mai mare parte a timpului la reședința din Valdai. Ei nu merg la școală, în schimb, au o echipă de bone, guvernante, instructori și ofițeri ai Serviciului Federal de Protecție care îi însoțesc „non-stop”. Frații locuiesc în casa principală a complexului împreună cu părinții lor, în timp ce bonele și ceilalți membri ai personalului locuiesc în clădiri separate. Ei au, de asemenea, șoferi proprii și se deplasează între clădiri aproape exclusiv cu mașina, în ciuda faptului că totul se află la distanță de mers pe jos.
Putin a divorțat de soția sa Lyudmila Aleksandrovna Ocheretnaya în 2013, după trei decenii de căsătorie. Din această casătorie au rezultat două fiice. Portalul Anticoruptie.md a scris că ambele fiice ale lui Putin, Katerina și Maria, și fosta soție sunt incluse în lista de sancțiuni a SUA, Canada și Uniunea Europeană.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii