Judecător cu probleme de integritate țintește repetat fotoliul de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Mariana Colun
11/09/2019
Anatolie Minciuna. Foto: captură Youtube.com

Magistratul Curții de Apel, Anatolie Minciuna, care a fost respins anterior de la promovare de fostul președinte, Vladimir Voronin, și a fost vizat în mai multe anchete jurnalistice, vrea să fie promovat în instanța ierarhic superioară, Curtea Supremă de Justiție. Dosarul său va fi examinat de membrii Colegiului de Evaluare a Performanțelor Judecătorilor, în cadrul ședinței de vineri, 13 septembrie.

Anatolie Minciuna a încercat și acum un an, în aprilie 2018, să acceadă în funcția de judecător în instanța superioară, însă nu a reușit. Minciuna este judecător din 1991. Mai întâi a activat la Judecătoria populară a raionului Octombrie din Chişinău, apoi a devenit vicepreşedinte la Judecătoria sectorului Râşcani. În 2008, a fost promovat la Curtea de Apel Chişinău. A obţinut funcţia datorită membrilor CSM, pentru că a fost respins de președintele Voronin, care i-a adus mai multe acuzaţii grave, potrivit unei anchete a Centrului de Investigații Jurnalistice, realizate în colaborare cu Ziarul de Gardă.

În urma investigaţiilor s-a stabilit că cheltuielile şi proprietăţile sale nu corespund veniturilor declarate. „(…) familia Minciuna a reuşit să devină proprietara a şase unităţi de transport: Volkswagen Golf, Volkswagen Sharan, Opel Corsa (două unităţi), BMW 318i şi BMW 520i. Totodată, Sergiu Minciună, fiul judecătorului, a devenit cofondator cu 25% la SRL Ilagro Promils (…) În pofida informaţiilor de mai sus, pentru anii precedenţi, domnul Minciuna a declarat venit doar din activitatea de judecător (20.000 de lei în 2005)”, se menţionează în actul lui Vladimir Voronin. În acelaşi document, preşedintele de atunci scria că Anatolie Minciuna a achitat autoritatea criminală David Mereşinschi, alias „Debil”, şi membrii grupului acestuia, inculpaţi pentru comiterea unor acte de şantaj. La începutul anului 2008, la o solicitare repetată venită din partea CSM, Voronin nu s-a mai opus, iar Anatolie Minciună a ajuns la Curtea de Apel Chişinău.

Judecătorul Minciuna a făcut parte din completul de judecată care a examinat dosarul Întreprinderii de Stat Registru versus Intercomsoft LTD. În baza hotărârii magistratului și colegilor săi de la Curtea de Apel, ÎS Registru a fost obligată să achite companiei Intercomsoft LTD despăgubiri în valoare de 7,8 milioane de dolari. Ulterior s-a stabilit că această decizie a fost adoptată cu grave ilegalități.

Judecătorul Minciuna a fost și printre participanții la vânătoarea ilegală, din 23 decembrie 2012, în Rezervaţia Naturală „Pădurea Domnească”, când a fost ucis un tânăr. 

În august 2015, presa scria că Minciuna ar fi fost vizat într-un caz privind reținerea unui avocat suspectat că ar mai fi pretins de la o persoană 15.000 de euro pentru a-i influenţa pe magistraţii Curții de Apel să emită o încheiere privind excluderea unor agenţi economici din lista creditorilor în procesul de insolvabilitate. Oamenii legii ar fi percheziționat atunci biroul de serviciu al lui Anatolie Minciuna. Tot în 2015, portalul Moldova Curată scria că  magistratul a solicitat apartament la preț redus în Capitală, chiar dacă avea o casă de apoximativ 50 de metri pătraţi în municipiul Chişinău. Judecătorul a declarat atunci că imobilul respectiv este, de fapt, o vilă situată într-o suburbie a orașului.

Cu toate acestea, judecătorul Anatolie Minciuna a fost desemnat de CSM, în februarie 2017, să efectueze controlul judiciar asupra testării integrității profesionale, după ce noua Lege privind evaluarea integrității instituționale a intrat în vigoare. Tot în februarie 2017, el a fost distins cu Diploma de onoare a CSM, iar acum un an și jumătate, a fost decorat cu titlul onorific „Veteran al sistemului judiciar”, care se acordă pentru „devotamentul faţă de sistemul judiciar”, în semn de „stimulare morală a muncii îndelungate a judecătorului şi a devotamentului lui faţă de profesia aleasă”.

Și Iurie Cotruță, judecător la Curtea de Apel Chișinău își dorește să fie promovat la CSJColegul lor de la sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău, Ghenadie Plămădeală, aspiră la o funcție în instanța ierarhic superioară.

Mariana Colun
11/09/2019

Comentarii