La pensie, la 60 de ani și jumătate. Vârsta de pensionare pentru femei s-a schimbat

Mihaela Cibotaru
04/07/2023
Adevărul

Începând cu 1 iulie 2023, vârsta standard pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru femei este de 60 de ani 6 luni, iar stagiul complet de cotizare - 33 de ani 6 luni. Totodată, unele categorii de femei vor putea beneficia de o reducere a vârstei de pensionare, se arată într-un comunicat al Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS).

Potrivit CNAS, reducerea vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut şi educat până la vârsta de 8 ani cinci şi mai mulţi copii – ele se vor putea pensiona cu 3 ani mai devreme, adică la 57 de ani 6 luni.

Pentru bărbaţi vârsta de pensionare rămâne neschimbată - 63 de ani și stagiul de cotizare - 34 de ani.

Pensia pentru limită de vârstă se stabileşte pe viaţă de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată. În cazul în care termenul de depunere a cererii a fost depăşit, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare este de 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare.

CNAS informează că, reieşind din stagiul complet de cotizare prevăzut pentru femei de la 1 iulie 2023, la stabilirea pensiei anticipate pentru carieră lungă ele vor trebui să confirme 36 de ani 6 luni de stagiu contributiv de cotizare, iar pentru bărbaţi stagiul contributiv de cotizare rămâne neschimbat - 39 de ani.

Cetățenii care deţin semnătura electronică/mobilă pot depune cererile pentru solicitarea pensiilor pentru limită de vârstă online.

Vârsta de pensionare pentru femei va crește gradual, astfel încât din 1 iulie 2028 aceasta va fi unică pentru femei și bărbați - 63 de ani.

Mihaela Cibotaru
04/07/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii