Legea prin care Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea, suspendată. Conține prevederi anticonstituționale

Mariana Colun
09/04/2020

Curtea Constituțională (CC) a suspendat joi legea privind instituirea unor măsuri de susţinere a cetăţenilor şi a activităţii de întreprinzător în perioada stării de urgenţă, pentru care Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea. Prevederile despre activitatea magazinelor duty-free, extragerea zăcămintelor și industria tutunului, care se conțin în legea respectivă, sunt anticonstituționale, potrivit Înaltei Curți.

Magistrații CC au admis astfel sesizarea depusă de parlamentarul Dinu Plîngău și au decis ca până la soluţionarea în fond a cauzei să fie suspendată acțiunea Legii respective. „În vederea evitării prejudiciilor și consecințelor negative iminente pentru ordinea constituțională, Curtea consideră că suspendarea acţiunii doar a prevederilor contestate nu este suficientă, fiind necesară suspendarea acțiunii întregii Legi”, se mneționează în hotărârea CC.

Amintim că opoziția parlamentară a calificat măsurile pe care le-a adoptat Guvernul drept paravan pentru protejarea unor interese clientelare. Fracţiunile de opoziţie PAS, PPDA şi grupul pro-Moldova din care fac parte foşti democraţi au afirmat că zeci de măsuri din pachetul promovat de Executiv nu au nicio legătura cu combaterea COVID-19, iar unele dintre ele chiar prejudiciază grav interesului public. 

„Măsurile promovate de Guvernul Chicu sunt anti-populare, anti-business, clientelare în foarte multe aspecte şi în susţinerea unor agenţi economici apropiaţi de guvernare”, a declarat deputatul Sergiu Litvinenco din fracţiunea PAS, iar un alt deputat din aceeași fracțiune, Igor Grosu, a enumerat câteva prevederi care ar nu ar area treabă cu pandemia de coronavirus: „Au reintrodus o prevedere care permite revenirea la schema de comercializare prin duty-free la intrare în țară, schemă eliminată de Guvernul Sandu în iunie 2019. Această decizie va costă bugetul de stat miliarde de lei. Guvernul a amânat cu tocmai un an interzicerea expunerii vizibile a produselor din tutun pentru fumat şi a produselor conexe în spaţiile comerciale accesibile. Scheme cu zăcămintele naturale – au introdus prevederi care reduc majoritatea taxelor pentru exploatarea zăcămintelor naturale, lucru care este dăunător atât pentru mediu, cât și pentru bugetul statului.”

Deputatul Igor Munteanu  din Platforma DA a spus, în cadrul unei conferințe de presă, că amendamentul care permite importul la țigări fără accize în RM va genera evaziuni și pierderi de milioane de lei la bugetul de stat. „Dacă-i situație excepțională, atunci vreau să văd măsuri excepționale față de o intenție criminală demonstrată chiar de către autorii acestei minunate asumări de răspundere. ȘI să nu aburiți lumea că prevederea nu a generat încă pierderi, intenția criminală se pedepsește conform legilor în vigoare”, a comentat deputatul.

Mariana Colun
09/04/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii