Lista scurtă a candidaților la funcția de procuror general ar putea fi revăzută. Argumentele Olesei Stamate

Anticoruptie.md
01/11/2019

Lista de patru candidați la funcția de procuror general ar putea suferi modificări, după apariția unor noi informații despre unii pretendenți. Despre asta a anunțat ministra Justiției, Olesea Stamate, într-o postare pe Facebook. Potrivit ei, anumite informații ridică semne de întrebare privind integritatea unor candidați, atfel încât acestea urmează să fie examinate separat în cadrul ședinței comisiei.

„Anumite informatii au apărut după ce am prezentat lista scurtă public. Nu ne-am făcut că plouă. Am reinițiat discuțiile, am cercetat și am încercat să verificăm veridicitatea informatiei precum și suficiența acesteia pentru a ne modifica decizia comisiei. Nu putem opera cu zvonuri și cu informații nefondate, pentru că informație inexactă poate fi lansată față de origine. O sa cântărim foarte atent fiecare argument. O să ne mai întrunim o dată și o să analizăm repetat informația care a apărut, precum și cea pe care am putut-o obține între timp pentru a ne reevalua decizia”, a subliniat Stamate.

Ministerul Justiției a anunțat, în seara zilei de marți, numele celor patru candidați rămași în cursa pentru fotoliul de procuror general al R.Moldova. Aceștia sunt Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo. Lista candidaților selectați urmează a fi propusă Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) pentru a decide cine va fi viitorul procuror general.

Într-un comunicat de presă al Ministerului Justiției se arată că, Comisia pentru preselecția candidaților la funcția de procuror general a analizat candidații ținând cont de pregătirea, abilitățile profesionale, integritatea și calitățile personale ale acestora. Membrii Comisiei, cei care au decis asupra candidaturilor pentru funcția de procuror general sunt: Olesea Stamate, ministra Justiției, Raisa Botezatu, fost judecător, James Hamilton, expert internațional în domeniul procuraturii, Sergiu Băieșu, doctor în Drept, profesor universitar, Igor Boțan, director executiv al Asociației Obștești „Asociația pentru Democrație Participativă", reprezentant al societății civile și Petru Bobu, fost procuror, avocat. Petru Bobu a fost desemnat în componența Comisiei de președintele Parlamentului, în locul lui Dumitru Postovan. 

Anticoruptie.md
01/11/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii