Luptă strânsă pentru funcţii vacante la Judecătoria Chişinău şi Curtea de Apel Chişinău. Candidează mai mulţi magistraţi cu probleme de integritate

Anticoruptie.md
27/10/2017
Câştigătorii concursurilor vor fi desemnaţi de CSM. Foto: Radio Chişinău

27 de actuali magistraţi şi absolvenţi ai Institutului Naţional al Justiţiei, candidaţi la funcţia de judecător, au intrat în cursa pentru cele cinci locuri vacante de la Judecătoria Chişinău. Pentru cele trei locuri libere de la Curtea de Apel din Capitală se „bat” 12 candidaţi. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii vor decide marţi, 31 octombrie, cine dintre aceştia vor fi propuşi şefului statului pentru ocuparea posturilor scoase la concurs. Mai mulţi candidaţi au fost anterior în vizorul opiniei publice pentru deciziile controversate pe care le-au luat. 

Din cele 27 de persoane care candidează la funcţia de magistrat la Judecătoria Chişinău doar cinci sunt actuali judecători. 22 sunt candidaţi la funcţia de judecător. Printre ei este şi absolventul Institutului Naţional al Justiţiei Corneliu Creţu, fiul ex-judecătorului Gheorghe Creţu, condamnat la doi ani cu suspendare în dosarul morții lui Sorin Paciu în timpul vânătorii din „Pădurea Domnească”. El este candidat la funcţia de magistrat de mai mulţi ani. Anticoruptie.md a scris în repetate rânduri despre faptul că Corneliu Creţu şi Petru Harmaniuc, fiul unui alt ex-judecător - Valeriu Harmaniuc - ajuns în vizorul Procuraturii Anticorupţie, nu au fost acceptaţi de membrii CSM la posturi de magistrat. Ambii au absolvit Institutul Naţional al Justiţiei în acelaşi an şi s-au înscris de câteva ori în aceleaşi concursuri organizate de Consiliu. Anterior, candidaturile lor au fost respinse şi de fostul şef al statului Nicolae Timofti. Recent, Petru Harmaniuc a fost propus din nou preşedintelui la o funcţie de judecător, iar Igor Dodon a acceptat candidatura.

Unii dintre candidaţi îşi încearcă norocul la două concursuri concomitent. De exemplu, Arina Ialanji, judecătoare la Anenii Noi, candidează şi la o funcţie vacantă de magistrat de la Curtea de Apel Chişinău. Lilia Lupaşco, care candidează la funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, - concurs care se va desfăşura tot marţi - la fel candidează şi la postul de judecător la instanţa de apel.  

Lista celor 27 de candidaţi la funcţia de magistrat la Judecătoria Chişinău

Lista celor 12 judecători care candidează la funcţiile vacante de la Curtea de Apel Chişinău

Printe cei care vor să ocupe un loc la Curtea de Apel Chişinău este şi Iurie Obadă, cel care a eliberat un mandat de arestare de 30 de zile pe numele lui Andrei Brăguţă, tânărul decedat în penitenciar. Magistratul a plecat în concediu la foarte scurt timp de la decesul bărbatului.

În listă apare şi numele Galinei Moscalciuc, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, președinta completului de judecată care a examinat dosarul ex-premierului Vlad Filat, condamnat la nouă ani de închisoare. Şedinţele s-au desfăşurat cu uşile închise, deşi societatea civilă a cerut în repetate rânduri examinarea publică a cazului. Totodată, în decembrie 2013, ea l-a achitat pe polițistul Ion Perju, acuzat că i-ar fi aplicat lovitura fatală tânărului Valeriu Boboc, decedat în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Ulterior, Curtea de Apel Chişinău a anulat decizia. Aceeaşi magistrată a obligat Agenţia Proprietăţii Publice să-i vândă lui Vlad Plahotniuc terenul de la Moldexpo, pe care sunt amplasate televiziunile sale. 

Potrivit unei investigaţii a Ziarului de Gardă, Virgiliu Buhnaci, un alt candidat, ar fi unul dintre judecătorii care au legalizat, în 2014, niște tranzacții suspecte prin care mai multe terenuri din proprietatea Primăriei Chișinău au ajuns în proprietatea privată a unor companii, în baza unor licitații organizate de un executor judecătoresc. Decizia a fost luată fără ca reprezentanții Consiliului Municipal Chișinău să asiste la proces. O anchetă recentă a Centrului de Investigaţii Jurnalisticearată că Virgiliu Buhnaci de la Judecătoria Chişinău, sediul Botanica, a semnat, în 2014, un contract de investiții pentru procurarea unui apartament de 60 de metri pătraţi. La acel moment, magistratul mai avea un apartament de 80,9 metri pătraţi, obținut în 2006, o casă de 73,5 metri pătraţi, primită prin donație în 2004, dar și un teren pentru construcții de şase ari, ajuns în proprietatea sa în 2007. În ianuarie 2017, înainte ca blocul să fie dat în exploatare, Buhnaci a vândut apartamentul. Tranzacția nu se regăsește în ultima declarație de avere a magistratului. În schimb, el indică o nouă achiziție – un apartament de 88,1 metri pătraţi, pe care l-a cumpărat în acest an, tot la preț preferenţial - 360 de euro pentru un metru pătrat. 

Despre Ala Malîi Ziarul de Gardă a scris că declaraţiile sale cu privire la venituri şi proprietate surprind prin sumele cu care ea cumpără şi vinde automobilele. În 2015, magistrata şi soţul ei, ex-inspector fiscal, au vândut un Hyundai Santa Fe cu doar 10.000 de lei. În 2012, ea anunţa că a vândut alte două maşini, la fel, cu câte 10.000 de lei. În 2014, soţii Malîi au mai comercializat un autovehicul la un preţ mult sub cel de piaţă, declarând doar suma de 5.000 de lei. În aceste condiţii, acum trei ani, soţii Malîi au demarat construcţia unei case de locuit. 

La funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău candidează doar Nelea Budăi, care ocupă şi în prezent această funcţie. magistrata este vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, fiind avansată în această funcție de preşedintele Nicolae Timofti, deşi, potrivit unei anchete a Centrului de Investigații Jurnalistice, a fost suspectată de SIS că a admis probe false într-un proces şi care a nedreptăţit o femeie sterilizată chirurgical din greşeala medicilor. Ulterior CEDO a dictat despăgubiri de 12.000 de euro acestei femei. Deşi oficial nu are afaceri şi trăieşte doar din salariu şi pensie, Nelea Budăi are două maşini şi o casă evaluată de experţi la peste cinci milioane de lei. Magistrata apare frecvent în rapoartele CSM privind procedurile disciplinare iniţiate pe marginea unor decizii îndoielnice. De asemenea, Budăi se numără printre judecătorii de la Curtea de Apel Chişinău care au menţinut decizia Judecătoriei sectorului Buiucani, emisă de Galina Moscalciuc, prin care a obligat Agenţia Proprietăţii Publice să-i vândă lui Vlad Plahotniuc terenul de la Moldexpo.

Anticoruptie.md
27/10/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii