Maia Sandu: Escrocii ne-au folosit ca țară de tranzit pentru a spăla bani

Anticoruptie.md
23/09/2021
Maia Sandu, președinta R. Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat în discursul său de miercuri de la Adunarea ONU că escrocii au folosit Moldova ca țară de tranzit pentru a spăla bani prin instituțiile moldovenești înainte de a-i depune în străinătate.

„Escrocii ne-au folosit ca țară de tranzit pentru a spăla bani prin instituțiile noastre înainte de a-i depune în străinătate. Am reușit să dărâmăm aceste regimuri corupte, iar acum sarcina noastră principală este să ne consolidăm justiția și sistemele de aplicare a legii. Ne-am angajat să facem acest lucru, însă rezolvarea unui capăt al problemei nu face ca problema să dispară”, a declarat Maia Sandu.

„Un sistem, în care infractorii extrag bogăție și active din țări cu instituții slabe, stochează acest capital în off-shore-uri și apoi își găsesc un refugiu sigur în alte state este și nedurabil, și nedrept. Elaborarea unor reguli internaționale care să asigure recuperarea activelor ar putea aduce mai multă echitate pe scena globală și ar face dreptate statelor mai slabe”, a sugerat președintele Republicii Moldova.

Maia Sandu a mai precizat că este indispensabilă unirea eforturilor în vederea combaterii spălării banilor și investigării fluxurilor financiare ilicite.

„Să folosim mai bine instrumentele de confiscare a activelor și să lucrăm împreună pentru a suprima criminalitatea organizată. Amploarea acestei provocări este atât de mare, încât avem nevoie de implicarea serioasă a tuturor actorilor internaționali și naționali. Avem nevoie de un răspuns colectiv eficient pentru a proteja democrația”, a mai menționat președinta Republicii Moldova, de la tribuna ONU.

Anticoruptie.md
23/09/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii