De Ziua Mondială a Libertății Presei conducerea țării mizează pe efortul jurnaliștilor de a informa corect și de a combate minciunile și propaganda. Sunt crâmpeie din mesajele transmise de conducerea țării către toți cei care reprezintă „a patra putere în stat”.
Președintele Legislativului, Igor Grosu, le-a adresat mulțumiri reprezentanților presei pentru activitatea onorabilă și pentru infiormarea corectă a cetățenilor. Totodată, i-a îndemnat să combată propaganda pentru a înainta spre o lume liberă - europeană.
„Mulțumiri tuturor reprezentanților presei care își fac misiunea cu corectitudine, în mod onorabil, cei care informează cetățenii Republicii Moldova și spun asta nu în calitate de Președinte al Parlamentului, spun asta în calitate de cetățean care își începe fiecare zi cu cititul presei. Ca și mine, sunt zeci de mii de oameni care fac același lucru și este foarte important ca acești oameni să fie informați corect. De aceea mizăm în continuare pe efortul Dvs de a informa corect, pe efortul de a combate minciunile și propaganda. Împreună vom reuși să înaintăm spre o lume liberă, pașnică, bogată - europeană!”, a precizat Grosu.
Despre importanța implicării și luptei jurnaliștilor în războiul hibrid prin difuzarea, transmiterea și diseminarea informațiilor veridice și imparțiale a menționat și premierul Dorin Recean.
„De Ziua Internațională a Libertății Presei, suntem alături de cei care aduc adevărul în casele noastre. Adevărul nu poate fi suprimat! Unitatea noastră în apărarea acestei valori fundamentale este esențială pentru democrația în Republica Moldova. Încurajez toți cetățenii și instituțiile guvernamentale să continue să sprijine și să protejeze presa liberă și independentă. Trebuie să dezvoltăm, în continuare, o piață media liberă care să susțină un jurnalism de calitate, care ne informează și ne provoacă gândirea, dar și pentru a avea un spațiu audiovizual curat, ferit de propagandă și dezinformare”, a punctat prim-ministrul țării.
Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu un mesaj scurt adresat tuturor jurnaliștilor care-și fac munca onest și servesc interesul public.
„De Ziua Internațională a Libertății Presei, îi felicit și le mulțumesc tuturor jurnaliștilor care-și fac munca onest și servesc interesul public. Să fii un jurnalist onest înseamnă să fii un jurnalist liber. Avem nevoie de cât mai mulți jurnaliști bine pregătiți, liberi să informeze cetățenii despre lucrurile importante pentru societate și curajoși în demascarea actelor de corupție indiferent cine le comite. Presa liberă înseamnă garanția unei societăți democratice”, a transmis Sandu.
Ziua Mondială a Libertăţii Presei a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU în decembrie 1993, la recomandarea Conferinţei Generale a UNESCO. De atunci, ziua de 3 mai, aniversarea Declaraţiei de la Windhoek, este sărbătorită la nivel mondial ca Ziua mondială a libertăţii presei.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii