Mihail Popșoi a depus jurământul de învestire în funcția de vicepremier pentru afaceri externe// „Este o mare onoare și o mare responsabilitate”

Anticoruptie.md
29/01/2024

A schimbat fotoliul de vicepreședinte al Parlamentului în cea de vicepremier pentru afaceri externe. Vorbim despre Mihai Popșoi care luni, 29 ianuarie, a depus jurământul de numire în funcție în fața Președintei Maia Sandu și a premierului, Dorin Recean. Atât noul ministru al afacerilor exterrne, cât și șefa statului au trasat prioritățile acestui portofoliu, și anume acțiuni țintite spre integrarea europeană, dar și menținerea relațiilor de cooperare cu partenerii de dezvoltare. 

După jurământ, noul ministru a primit felicitări, dar și o listă cu prioritățile mandatului. Principalul obiectiv pe domeniul politicii externe este „să ancorăm definitiv Republica Moldova în lumea liberă”, a menționat șefa statului, Maia Sandu. 

„Rolul Ministerului Afacerilor Externe rămâne important în special pentru a conlucra în continuare cu statele membre ale UE. De asemenea, prioritară pentru noi este relația cu România și scopul nostru este să urgentăm să realizăm proiecte foarte importante în Republica Moldova în relația cu România. O altă prioritate este solidaritatea continuă față de Ucraina. Ucraina este țara care ne ajută să ne protejăm pacea și suntem datori să facem totul pentru ca Ucraina să reziste, să primească sprijin internațional în continuare și, bineînțeles, avem foarte mulți parteneri de dezvoltare, foarte multe state prietene cu care trebuie  continuăm să lucrăm și să promovăm interesele țării și ale cetățenilor noștri”, a subliniat Sandu. 

Noul ministru a precizat că se simte onorat pentru faptul că a fost numit în această funcție, dar simte și o mare responsabilitate. Prioritățile sale în acest mandat sunt legate de realizarea angajamentelor de integrare europeană a țării.Totodată, acesta a precizat că ministerul nu va fi reformat, doar că va fi o schimbare doar la nivel de titulatură. 

„Ministerul continuă să-și exercite mandatul așa cum a făcut-o și până acum, doar că acea componentă din titulatura Ministerului de Integrare Europeană se transformă în Afaceri Europene și va fi preluată de către doamna Gherasimov, iar ministerul își continuă activitatea de promovare a politicii externe și de apărare a intereselor naționale pe plan extern”, a precizat ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi. 

Menționăm că Mihai Popşoi, în vârstă de 36 de ani, a ajuns în funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în 2019 pe listele Blocului electoral ACUM, format din Platforma Demnitate și Adevăr şi Partidul Acțiune și Solidaritate. Popșoi a revenit în Legislativ și urmare a scrutinului electoral anticipat din 2021, de această dată pe listele PAS – partid al cărui vicepreşedinte este din 2017.

Din CV aflăm că Popşoi are un doctorat în studii politice la Universitatea din Milano, Italia. Până a intra în Parlament, acesta a oferit consultanţă politică mai multor organizaţii internaţionale. De asemenea, noul ministru de externe a lucrat ca manager de proiect la Centrul NATO din Moldova, analist politic la Ambasada SUA din Moldova, Coordonator național, Proiect Regional de Advocacy - "Implementarea Acordurilor de Asociere dintre UE - Georgia, Moldova și Ucraina" și Analist Politic / Consultant Politici Publice, Riscuri Politice si de Securitate în cadrul mai mulor organizații internaționale (Fundația Jamestown, American Enterprise Institute (Washington); Compania IHS, Chatham House (Londra); Global Focus (Bucuresti); Foreign Policy Research Institute (Philadelphia); Membru al Asociației pentru Politică Externă din Moldova (Chisinau)).

Prim-ministrul Dorin Recean a anunțat că joi în parlament va fi solicitată modificarea structurii guvernului. Așadar, pe lângă vicepremier pentru afaceri externe vom avea și vicepremier pe integrare europeană, fără portofoliu. Este vorba de Cristina Gherasimov care va și conduce Biroul de Integrare Europeană

Remanierile au loc după ce ministrul Nicu Popescu și-a anunțat demisia din funcție.

Anticoruptie.md
29/01/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii