Ministra Justiției, despre decizia Curții de Apel de a obliga CSM să convoace Adunarea Generală a Magistraților: „O parte din judecători servesc intereselor unor grupuri”

Anticoruptie.md
21/09/2019
Foto: CIJM

Hotărârea Curții de Apel Chișinău prin care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost obligat să convoace Adunarea Generală Extraordinară a Judecătorilor, la care ar urma să fie examinat subiectul cu privire la demiterea celor șase membri ai instituției pe care i-au ales anterior, ar fi una pripită. De această părere este ministra Justițiie, Olesea Stamate, care a subliniat, pe pagina sa de Facebook, că decizia Curții de Apel confirmă că o parte din judecători continuă să servească intereselor unor grupuri, și nu celor ale cetățenilor.

„Păcat că, Curtea de Apel nu se grăbește la fel, când se solicită examinarea demersului de schimbare a măsurii preventive, când oamenii sunt pe moarte, în penitenciar, nefiind încă condamnați definitiv, precum și în multe alte cazuri când ședințele se stabilesc la termen de câteva luni de la depunerea cererii”, a mai comentat ministra.

Amintim că vineri Curtea de Apel Chișinău a decis să oblige CSM să convoace Adunarea Generală Extraordinară a Judecătorilor, la solicitarea unui grup de magistrați. Curtea de Apel Chișinău a mai impus organul de autoadministrare judecătorească să asigure buna desfășurare a Adunării Judecătorilor, să suporte cheltuielile pentru spațiu, să asigure participanții la adunare cu material informativ și să informeze presa despre convocarea și ordinea de zi a evenimentului.

CSM a amânat joi examinarea petiției semnate de către 87 de judecători care au solicitat convocarea extraordinară a Adunării Generale a Judecătorilor pentru a-i demite pe cei șase membri ai instituției pe care i-au ales anterior. Consiliul a decis ca până la următoarea ședință semnatarii petiției urmează să fie audiați de către Inspecția Judiciară pentru a confirma că au depus semnătura benevol. Mai mulți semnatari ai petiției, magistrați de la oficiile Râșcani și Ciocana ai Judecătoriei Chișinău, s-au arătat indignați de decizia CSM.

Săptămâna trecută un grup din 87 de magistrați au cerut CSM, să convoce, la 20 septembrie, adunarea generală extraordinară a judecătorilor pentru ridicarea mandatelor celor pe care i-au ales anterior ca să-i reprezinte. Magistrații și-au argumentat gestul prin necesitatea reformării sistemului din interior.

Anticoruptie.md
21/09/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii