Naftogaz: „Prețul frățesc de la Gazprom nu este, de fapt, o reducere”

Ilie Gulca
10/09/2019
Igor Dodon și Vladimir Putin. Foto: gazeta.ru

Naftogaz, compania națională de petrol și gaze din Ucraina, arată printr-o „simplă matematică” cum ar putea să scape Republica Moldova de gazul rusesc și chiar să facă economii. Grupul energetic califică reducerile și promisiunile anunțate de Kremlin drept „ciudate”.    

„O simplă matematică arată că dacă ar cumpăra Moldova acum gaz din Slovacia și l-ar transporta prin Ucraina, prețul la intrare ar fi aproximativ 190 de dolari. De vreme ce, «prețul frățesc» de la Gazprom este de 237 de dolari, cu 20% mai mare decât cel de piață”, se menționează într-un comunicat al companiei.

Grupul energetic a subliniat, de altfel, că Ucraina a mers pe calea unde interesele statului nu pot fi schimbate pe reduceri ciudate și promisiuni.

„Acum cinci ani, ne-am demonstrat și nouă, și Europei, și Rusiei, că putem să ne asigurăm țara cu gaz fără Gazprom, fără politică și chiar putem să facem economii. Acum, Moldova poate să profite de aceleași posibilități pentru care am luptat noi atât de greu în anii 2014–2015”, arată sursa citată.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat, luni, reduceri de 10–15 dolari la un metru cub de gaz, furnizat de Gazprom. Mai mult, pentru anul 2020, șeful statului a afirmat că reducerile ar putea să fie de până la 70 de dolari pentru un metru cub.

Dodon însă nu a precizat condițiile în care gigantul rusesc va acorda aceste reduceri.

Ilie Gulca
10/09/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii