Nașul lui Igor Dodon, Sergiu Catană, director financiar la Metalferos, și-a dat demisia

Ilie Gulca
22/10/2021
Sergiu Catană

Directorul financiar al S.A. Metalferos, Sergiu Catană, nașul lui Igor Dodon, și-a dat demisia pe 22 octombrie din funcția în care a activat din 2007 și până în prezent. Catană a fost unul dintre oamenii din această întreprindere de stat care s-a opus investigării fraudelor.

Agenția Proprietății Publice susține că noua administrație a întreprinderii va manifesta deschidere totală pentru elucidarea cazurilor de evaziune fiscală și spălare de bani înregistrate în ultimii ani la această companie în care statul deține 78%.

Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au dezvăluit că Sergiu Catană ar fi încercat să îl influențeze pe fostul procuror Eugeniu Rurac, în gestiunea căruia se afla dosarul Metalferos.

Procurorul Rurac a raportat despre această situație superiorilor săi la 23 decembrie 2019 și a declarat că se abține să lucreze în continuare la acest dosar. Puțin mai târziu, Eugeniu Rurac a depus cerere de demisie.

Potrivit raportului fostul procuror, Sergiu Catană ar fi făcut primele presiuni la 4 ianuarie 2019, atunci când ofițerii CNA au venit la sediul Metalferos să ridice documentele contabile.

Sergiu Catană le-ar fi spus că acțiunile lor sunt ilegale și i-ar fi amenințat pe oamenii legii că îl va  informa „pe cineva important” despre acțiunile lor.

Potrivit documentului, avocatul Companiei Metalferos l-a telefonat la 18 decembrie pe Rurac, spunându-i că reprezentanții Metalferos nu pot să se prezinte la audieri, iar a doua zi același avocat i-a comunicat la telefon că administrația Metalferos nu dorește să depună plângere că ar fi fost prejudiciată de unii agenți economici.

Tot la 19 octombrie, în timpul interogatoriilor unor bănuiți în dosarul Metalferos, unul dintre apărătorii lor i-ar fi comunicat lui Eugeniu Rurac că administrația Metalferos ar fi pregătit o plângere pe numele său și că aceștia sunt așteptați în audiență de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo.

Totodată, șefii de la Metalferos ar pregăti o conferință de presă cu scopul de a spăla imaginea agenților economici bănuiți în dosar și pentru a-l discredita pe Rurac.

Procurorul pe caz a mai comunicat superiorilor că l-a telefonat pe avocatul de la Metalferos ca să întrebe dacă este adevărat, iar acesta i-ar fi cerut timp să îl consulte pe Sergiu Catană, apoi a revenit cu un telefon și i-a confirmat.

„Pornind de la cele constatate, consider că, în calitate de procuror pe această cauză penală, în continuare nu voi putea fi obiectiv, fiind indignat de acțiunile concertate pornite în privința mea, ceea ce va afecta mersul normal al procesului penal”, a scris procurorul Rurac la sfârșitul raportului.

Sergiu Catană a ajuns director financiar la Metalferos în 2007, la scurt timp după ce finul său de cununie, Igor Dodon, a fost numit ministru al Economiei. 

În octombrie 2019, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune N 4, Dodon a declarat că nașul său este profesionist și nu a fost implicat în scheme murdare.

SA Metalferos este principalul colector și exportator de metale feroase și neferoase din Republica Moldova. Pe parcursul anilor, întreprinderea Metalferos a fost subiectul mai multor investigați jurnalistice privind evaziunea fiscală și spălarea de bani.

Ilie Gulca
22/10/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii