Nicu Popescu, într-o vizită de lucru la Bruxelles.”Vom discuta pașii următori privind demararea negocierilor de aderare”

Valeria Vițu
17/01/2024

Vicepremierul moldovean, Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, va face o vizită de lucru, miercuri, la Bruxelles. Agenda include întrevederi cu oficiali europeni, inclusiv cu Gert Jan Koopman, directorul general pentru vecinătate și extindere al UE.

”Vom discuta și contura pașii următori în ceea ce privește demararea negocierilor de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană. La fel, vom detalia și progresele recente pe care le-am înregistrat în implementarea acțiunilor rămase din cele trei recomandări ale Comisiei Europene”, declară Nicu Popescu, în ajunul vizitei la Bruxelles, citat de RFI

Trebuie spus că, pe 14 decembrie 2023, Consiliul European a decis deschiderea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar cu o zi mai târziu vicepremierul Nicu Popescu anunța la Bruxelles că pregătirile pentru începerea negocierilor au fost lansate, autoritățile concentrându-se asupra evaluării capitolului 23 - Justiție și drepturi fundamentale.

Amintim că, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană pe 23 iunie 2022, iar pe 8 noiembrie 2023, Comisia Europeană a recomandat țărilor membre ale Uniunii Europene să inițieze negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la UE. 

Valeria Vițu
17/01/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii