Nicușor Dan: Republica Moldova, prioritate în agenda internațională a noului președinte

Olga Vîrlan
19/05/2025
Libertatea.ro

Nicușor Dan, noul președinte ales al României, a anunțat că Republica Moldova se află printre primele sale destinații externe după preluarea mandatului. Într-un interviu acordat în direct postului Antena 3, acesta a subliniat importanța sprijinului primit din partea liderilor internaționali, menționând în mod special pe președinta Maia Sandu și pe cetățenii români din Republica Moldova.

„Emmanuel Macron m-a susținut. Maia Sandu, cred că sprijinul său a fost foarte-foarte important. Și apreciez mobilizarea pe care au făcut-o românii care locuiesc în Republica Moldova, dar mai ales din diaspora Republicii Moldova. Bruxelles, Chișinău, Washington – vedem în funcție de urgențe. Dar, evident, sunt primele destinații”, a declarat Nicușor Dan.

Ulterior, printr-un mesaj publicat pe o rețea de socializare, acesta și-a exprimat recunoștința față de alegătorii din Republica Moldova și față de președinta Maia Sandu.

„Un gând special de recunoștință și mulțumiri cetățenilor români din Republica Moldova. Împreună, cu încredere și speranță, vom continua drumul nostru european! Mulțumesc doamnei președintei Maia Sandu pentru mesajul de felicitare și pentru susținerea din aceste zile”, a transmis președintele ales.

 Potrivit rezultatelor finale, Nicușor Dan a obținut 53,6% din voturi (6.168.642 de sufragii), învingându-l pe contracandidatul său, George Simion, care a acumulat 46,4% (5.339.053 de voturi). Victoria liderului de la București este cu atât mai spectaculoasă cu cât, după primul tur, el se afla cu 20 de procente în urma rivalului său, considerat favorit cert. Turul decisiv a adus la urne una dintre cele mai mari prezențe la vot din ultimele patru decenii.

Peste 158.000 de cetățeni români din Republica Moldova s-au prezentat duminică la urne pentru a-și alege președintele României – cu aproape 70.000 mai mulți decât în primul tur al alegerilor. Potrivit datelor oficiale, 88% dintre alegătorii din stânga Prutului și-au exprimat sprijinul pentru Nicușor Dan.

Olga Vîrlan
19/05/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii