Noi modificări fiscale: Persoanele fizice vor achita impozitul pe venit până la 29 mai

Marcela Meglei
24/03/2020

În contextul pandemiei de coronavirus, Comisia pentru Situații Excepționale a impus un șir de modificări ce au vizat aspectele fiscale. Astfel, persoanele fizice vor prezenta situațiile financiare individuale, vor declara și achita impozitul pe venit pentru anul 2019 până la 29 mai 2020. În același timp, Comisia a instituit moratoriu, până la 1 iunie 2020, asupra controlului de stat, inclusiv fiscal, financiar, privind calitatea produselor/serviciilor cu excepția controalelor privind modul de formare a prețurilor.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat (SFS), declararea și achitarea impozitului pe venit, impozitului pe bunuri imobiliare, impozitul funciar și taxele locale pentru anul 2019 de către întreprinzătorii individuali sau gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte trei unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA și declararea impozitului pe venit din activitatea operațională pe anul 2019 de către agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii se va efectua până la 25 aprilie 2020.

SFS mai precizează că achitarea impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător în rate pentru primul trimestru al anului 2020 se va efectua până la 25 iunie 2020.

Termenul de examinare a cazurilor de încălcare a legislației fiscale și vamale sau de examinare a contestațiilor fiscale și vamale care a survenit în perioada stării de urgențe declarate se prelungește până la 29 mai 2020, iar termenul de depunere a contestațiilor aferent deciziilor/acțiunilor Serviciului Fiscal de Stat aduse la cunoștință în perioada stării de urgență declarate se prelungește până la 15 iunie 2020, se arată într-un comunicat al Serviciului Fiscal de Stat.

Guvernul a mai stabilit că pentru anul 2019 nu sunt supuse auditului obligatoriu:

  1. situațiile financiare individuale ale entităților mijlocii și entităților mari;
  2. situațiile financiare consolidate ale grupurilor.
Marcela Meglei
24/03/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii