Noua tulpină de COVID-19, Omicron, nu a fost atestată în Moldova

Ilie Gulca
30/12/2021
Foto: msmps.gov.md

Testele de laborator nu au confirmat până acum prezența noii tulpini a Covid-19, Omicron, dar autoritățile nu exclud că aceasta ar putea fi prezentă în Republica Moldova.

„Nu a fost înregistrată nicio probă care ar demonstra că în Republica Moldova există tulpina Omicron. Chiar dacă există vreun caz în vreo localitate, persoana contaminată nu are contacte multiple. Dacă am fi avut un caz de Omicron într-o localitate, am fi urmărit o creștere a incidenței în zona respectivă”, a declarat directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică, Nicolae Jelamschi, în cadrul unei conferințe de presă susținută joi.

Potrivit estimărilor experților, la mijlocul lunii ianuarie 2022, în Republica Moldova ar putea să crească numărul cazurilor de COVID-19. „Suntem în perioada sărbătorilor, foarte mulți cetățeni se întorc acasă. Noi suntem oarecum în întârziere în raport cu valurile europene”, a mai spus directorul ANSP.

Varianta B.1.1.529 a fost pentru prima dată semnalată Organizației Mondiale a Sănătății din Africa de Sud pe 24 noiembrie 2021.

Situația epidemiologică în sudul Africii se caracterizează prin trei explozii de contaminări de cazuri raportate. Ultimul vârf de cazuri de infectare a fost predominant cu Varianta Delta.

Ultimele săptămâni, infecțiile au crescut treptat, fapt ce coincide cu detectarea variantei B.1.1.529.

Ilie Gulca
30/12/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii