Numărul mare de benzinării şi creşterea preţurilor la carburanţi. Un director ANRE propune instituirea unui moratoriu la construcția stațiilor peco

Olga Stăvilă
04/10/2021

Instituirea unui moratoriu la construcția stațiilor peco ar conduce la oprirea preţutilor la carburanţi. De această părere este Eugen Carpov, unul dintre directorii Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE).

„În contextul creșterii prețurilor la carburanți, o soluție pentru eficientizarea cheltuielilor la pompă, ar fi stabilirea unui moratoriu la construcția noilor stații peco. Pentru Republica Moldova, 715 stații de alimentare cu combustibil, sunt prea multe, ori la o stație se alimentează în mediu 1500-2000 de autoturisme anual, în comparație cu România, unde, la o stație peco sunt deservite peste 3.000 de autoturisme, pe an. Nu pot spune exact ce număr de stații ar fi suficiente pentru țara noastră, dar, sigur am putea dimninua numărul acestora”, a declarat Eugen Carpov pentru portalul Anticorupţie.md.

Totodată, Eugen Carpov, a respins acuzaţiile că modificările la legislaţie au condus la majorarea preţurilor la carburanţi, declarându-le drept calomnioase. „Mecanismul nou, stabilit de legea în vigoare, este unul corect, transparent și ține doar de evoluția cotației pe piața internațională”, ne-a declarat Carpov.

Pe de altă parte, ex-deputatul Alexandru Slusari continuă învinuiască ANRE de creşterea continuă a preţurilor la carburanţi în Republica Moldova. ”Faptul că, zilnic companiile mari majorează prețurile, denotă că noi avem un fenomen specific, pentru Moldova, care se numește acordul de cartel. Țara este ostatica acțiunilor concertate a 4-5 companii. ANRE nu face alceva decât să deservească companiile petroliere. ANRE este dispecerul lor și din păcate, ultimile modificări operate la legea cu privire la produsele petroliere, a contribuit la revenirea petroliștilor la această practică nocivă de acorduri de cartel”, a declarat Slusari, solicitat de reporterii Anticorupţie.md.

În urma amendamentelor la Legea cu privire la piața produselor petroliere, intrate în vigoare cu o lună în urmă, carburanții s-au scumpit constant, până la 0,65 bani pentru un litru de benzină şi cu peste 1.10 lei pentru un litru de motorină.

Olga Stăvilă
04/10/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii