O companie slovenă riscă să piardă un imobil de 500 de mii de euro, în urma unei decizii judecătorești

Anticoruptie.md
09/09/2019
Foto: privesc.eu

Reprezentanții companiei slovene A5 Plus Nepremicnicne Poslovanje D.O.O., care în 2016 au cumpărat o clădire, situată în centrul Capitalei, contra sumei de jumătate de milion de lei, susțin că ar putea rămâne fără imobil. Se întâmplă după ce fostul proprietar al clădirii s-a adresat în instanță, contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat, iar Judecătoria Chișinău a aplicat sechestru pe imobilul respectiv. Dezvăluirile au fost făcute, luni, la o conferință de presă.

Avocatul Ion Crețu, care a acordat asistență juridică la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil, susține că, în iulie 2016, compania slovenă a cumpărat o clădire din strada Veronica Micle, de la compania Star-Trans-Grup, cu acordul unei bănci comerciale, care era creditor garantat. „Am constatat că, potrivit extrasului bunurilor imobile, clădirea respectivă conținea foarte multe grevări în favoarea Moldinconbank. „Banca și-a dat acordul la vânzarea clădirii, cu mențiunea că toate grevările instituite în privința bunului imobil vor fi ridicate imediat după parvenirea sumei de bani în contul deschis la Moldinconbank, pe numele Star-Trans-Grup. Ulterior am primit extrasul din registrul bunurilor imobile în care se constată lipsa oricăror interdicții”, a spus Ion Crețu.

„La acel moment pe rol nu erau litigii în instanță pe marginea bunului dat. Respectiv, compania slovenă se consideră dobânditor de bună credință. Nu a cunoscut și nu avea cum să cunoască despre existența unor litigii privind bunul respectiv. Compania era protejată împotriva oricăror anulări de acte juridice”, a precizat avocatul companiei slovene.

Apărătorul susține că, pe 10 octombrie 2017, compania a primit o citație de la Curtea de Apel Chișinău, prin care este informată de demararea unui litigiu judiciar de către SA Liga 2 (compania care a deținut anterior în proprietate bunul imobil, n.r.), în procedură de insolvabilitate, fiind informată despre aplicarea măsurilor de asigurare – sechestru pe bunurile respective. „Nu am atras o atenție deosebită, fiindcă am văzut că nu există argumente pentru a obține anularea acestor acte ca fiind frauduloase, dar vinerea trecută ne-am pomenit cu hotărârea Judecătoriei Chișinău, prin care contractul a fost anulat și compania urmează să fie deposedată de un bun obținut pe căi legitime”, a mai afirmat avocatul.

Reprezentanții companiei slovene au declarat că vor ataca decizia instanței. „Chiar dacă instanța constata că actul e fraudulos, trebuia să țină cont de buna credință a proprietarului final. Este un principiu consacrat în orice legislație a lumii. Instanța, fără prudență, a trecut peste limita acestui principiu”, a mai spus Ion Crețu.

Anticoruptie.md
09/09/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii