O persoană din echipa lui Renato Usatîi, proprietară a unui post TV din Moldova

Julieta Saviţchi
24/11/2015
Sursa foto: publika.md

Proprietarul-beneficiar al postului de televiziune “RU TV Moldova” este, începând cu 3 noiembrie 2015, unul dintre apropiații liderului de la “Partidul Nostru”, Renato Usatîi. Este vorba despre Sergiu Dobrea, despre care presa a scris că ar fi şoferul politicianului. Potrivit declaraţiei de transparenţă a proprietăţii, administratorul postului este Natalia Şmurgun, ofiţerul de presă al formaţiunii lui Usatîi. Reprezentanţii Consiliului Coordronator al Audiovizualului spun că s-au autosesizat în legătură cu declaraţia respectivă, pentru a verifica dacă informația corespunde realității.

Natalia Şmurgun a declarat pentru Centrul de Investigaţii Jurnalistice că cele scrise în Declaraţia cu privire la transparenţa proprieţăii corespund realităţii. Ea a infirmat că Sergiu Dobrea este şoferul lui Usatîi.  „Cele scrise în declaraţie corespund adevărului, nu este denaturant nimic. Dobrea este ajutorul personal al lui Renato Usatîi şi activist al „Partidului Nostru”. Postul RU TV Moldova îi aparţine”, afirmă ofiţerul de presă al formaţiunii lui Usatîi.

Numele lui Sergiu Dobrea apăre în scandalurile legate de Renato Usatîi. La 19 august 2013, maşina de lux „Rolls Royce Ghost” de culoare albă, care aparţinea lui Usatîi şi la volanul căreia se afla Sergiu Dobrea, a  fost  implicată  într-un accident în raionul Ştefan Vodă. Informația a fost înregistrată în registrul de evidență al infracțiunilor cu nr. 2882 din 19.08.2013, în raport fiind menționat că victima a suferit fracturi după ce a căzut de pe bicicletă. Într-o investigaţie a portalului Bumerang.cc, se arată că la volanul automobilului s-ar fi aflat Renato Usatîi, care ar fi fost în stare de ebrietate, iar victima ar fi decedat. Ofiţerul de presă al formaţiunii lui Usatîi califică aceste informații drept insinuări.

Totodată, numele lui Sergiu Dobrea figurează în dosarul penal intentat pe numele lui Renato Usatîi pentru utilizarea mijloacelor financiare din afara ţării în campania electorală din 2014, pentru care Partidul “Patria” a fost scos din cursă cu doar două zile înainte de scrutin.  Potrivit Inspectoratului General de Poliţie,  formațiunea politică a înregistrat pe Sergiu Dobrea și Alexandr Atamanenco 9 mașini, pe care le-a folosit în campania electorală. IGP a demonstrat că, cei doi nu puteau să procure aceste automobile din banii lor pentru că, Dobrea, în perioada 2010-2013 nu a înregistrat venituri, iar Atamanenco a avut un profit de doar 167 de mii de lei.

Anterior Usatâi declara la emisiunea „Politica” de la „TV 7” că este pe cale să cumpere postul ”RU TV Moldova”, mai ales că primele litere coincid cu iniţialele numelui său.

Șefa Direcţiei generale licenţiere autorizare şi şi monitorizare din cadrul CCA, Dorina Curnic, a spus că instituţia s-a autosesizat în legătura cu Declarația depusă  de “Euro Show group”SRL, fondatoare a postului ”RU TV Moldova” și va verifica dacă datelor sunt corecte. „Fiecare radiodifuzor a fost preîntâmpinat de răspunderea penală pentru falsul în acte publice. Dacă vom constata că informaţia nu corespunde realităţii, vom sesiza organele de drept”, a precizat Dorina Curnic.

Noile modificări la Codul Audiovizualului obligă posturile de radio si TV să facă publice numele proprietarului /proprietarului beneficiar şi datele privind cota lor de participare la capitalul social, precum şi alte informaţii de interes public. Potrivit Consiliului Coordonator al Audiovizualului, mai sunt trei radiodifuzori care încă nu și-au anunțat cine le sunt proprietarii. Anterior, portalul nostru a informat cui aparțin posturile radio și TV, care au depus declarația la CCA.

Aici puteți vedea cine sunt proprietarii prosturilor radio și Tv din Moldova.

 

Julieta Saviţchi
24/11/2015




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii