Oleg Cara, noul director al Biroului Național de Statistică

Anticoruptie.md
25/07/2020

După proba interviului, Oleg Cara a fost desemnat câștigător al concursului pentru funcția de director general al Biroului Național de Statistică. Cara a activat până în prezent în cadrul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO). Candidatura sa urmează să fie aprobată de Guvern.

Oleg Cara a fost desemnat câștigător al concursului de membrii Comisiei de selectare în urma etapei interviului, care s-a desfășurat la 24 iulie.

 

Oleg Cara are o experiență de 25 de ani în domeniul statisticii. Din 1990 până în 1995 a fost economist la o întreprindere privată, apoi, timp de doi ani, a fost șef de direcție în Departamentul Statisticii, reorganizat în Departamentul Analize Statistice și Economice. Ulterior, timp de trei ani a fost vicedirector general al acestei instituții. Între 2001 și 2013 a fost vicedirector general la Departamentul Statistică și Sociologie, reorganizat în BNS. Apoi, timp de doi ani a fost cercetător științific coordonator la Institutul Național de Cercetări Economice. Din octombrie 2015 până în prezent este statistician în Diviziunea Statistică a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură.

Anticoruptie.md
25/07/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii