Parlamentar român, despre criza politică de la Chișinău: „Socialiștii lui Dodon nu vor cu adevărat să facă dezoligarhizare și nici nu doresc o justiție independentă”

Anticoruptie.md
10/11/2019
Facebook

„Ce era previzibil s-a întâmplat. Socialiștii lui Dodon nu vor cu adevărat să facă dezoligarhizare și nici nu doresc o justiție independentă, ci capturarea instituțiilor-cheie în stat”, scrie deputatul român Matei Dobrovie pe pagina sa de Facebook, cu referire la moțiunea de cenzură depusă vineri de deputații socialiști împotriva Guvernului Sandu.  

Parlamentarul român consideră că „Maia Sandu a făcut ce trebuia. A anulat rezultatele concursului, asupra căruia planau suspiciuni, asumandu-și toate riscurile ce decurg de aici. Dodon a amenințat cu doborârea guvernului în cazul în care acesta nu retrage proiectul de asumare a răspunderii guvernamentale pe selectarea procurorului general”.

„Blocul ACUM nu a cedat șantajului și este pregătit de anticipate, în contextul în care PSRM a depus moțiunea de cenzură, care cel mai probabil va trece. 
Alianța PSRM-ACUM nu avea cum să dureze, așa cum am mai spus, pentru că obiectivele celor două părți, cât și orientarea lor, sunt în mod clar divergente. Pe termen lung, această alianță, această coabitare între Blocul ACUM și PSRM riscă să devină problematică pentru Blocul ACUM”, menționează Adrian-Matei Dobrovie. 

Deputații socialiști au depus vineri, în Parlament, moțiune de cenzură împotriva Guvernului Sandu, după ce acesta și-a asumat răspunderea pentru promovarea unui proiect de lege privind modificarea Legii Procuraturii, care prevede o nouă procedură de numire a procurorului general. Moțiunea de cenzură urmează să fie examinată în urmatoarele trei zile în plenul Parlamentului, după ce Comisia juridică va elabora raportul și se va convoca Biroul permanent al Legislativului.

 

Anticoruptie.md
10/11/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii