Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a identificat candidatul pentru funcția de prim-ministru, însă numele acesta urmează a fi anunțat după consultări cu șefa statului. Anunțul a fost făcut luni, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a spus că noul candidat a fost căutat după ce premierul Dorin Recean a anunțat că pleacă din funcția respectivă.
„Anunț că Partidul Acțiune și Solidaritate va veni cu un candidat pentru funcția de prim-ministru. Am avut o conclucrare eficientă cu actualul prim-ministru, a fost o perioadă complicată. Au fost ani grei, dar s-a meritat. PAS a reușit să obțină o majoritatea parlamentară proeuropeană și intenția noastră era să-l înaintăm la funcția de prim-ministru pe Dorin Recean, însă el ne-a anunțat că mandatul lui se încheie aici", a declarat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a menționat că, după ce Curtea Constituțională se va pronunța asupra rezultatelor alegerilor parlamentare și va valida mandatele deputaților aleși, va fi convocată prima ședință a legislativului, în cadrul căreia va fi ales președintele Parlamentului, Biroul Permanent al Legislativului și se va purcede la alegerea guvernului. Totodată, privitor la numele candidatului pentru funcția de premier, Grosu a spus că „Vom merge la consultări la președintă și acolo vom înainta candidatura noastră pentru postul de premier".
Premierul Dorin Recean a spus că pleacă din funcție, căci nici nu a intenționat să rămână în politică și urmează să-și continue parcursul profesional abandonat acum câțiva ani, când a acceptat sarcina pusă de președintă - să ducă un mandat de asigurare a securității și ordinii constituționale. „Acum 10 ani, PAS alături de Maia Sandu au pornit o luptă în Moldova pentru democrație și dreptate. Au fost obstacole și greșeli, provocări și dileme. Le mulțumesc instituțiilor statului, care au ales să protejeze interesele statului în momentele cele mai dificile pentru Moldova”, a apreciar Recean.
Președinta Maia Sandu i-a mulțumit premierului Recean pentru contribuție la dezvoltarea țării în perioadă foarte grea:
„Mulțumesc, Dorin, pentru că ai acceptat să ne fii alături în acești ani complicați!
Prim-ministrul Dorin Recean a fost, în această etapă de dezvoltare a țării noastre, omul cel mai potrivit pentru a conduce Guvernul și a ghida instituțiile statului ca să trecem cu demnitate prin multiple crize. Împreună cu echipa a contribuit semnificativ la consolidarea rezilienței instituțiilor statului și protejarea democrației, la avansarea procesului de aderare la UE, la asigurarea securității energetice și la realizarea mai multor programe importante de dezvoltare a țării.
Am încredere că vei fi alături când țara va avea nevoie”, a scris șefa statului pe pagina sa de Facebook:
Conform rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie curent, PAS a obținut 55 de mandate, Dorin Recean fiind pe lista candidaților formațiunii.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii