Pavel Filip este noul președinte al Partidului Democrat din Moldova

Anticoruptie.md
07/09/2019

Pavel Filip a fost ales sâmbătă, în cadrul Congresului IX extraordinar al Paridului Democrat, noul președinte al formațiunii. El nu a avut niciun contracandidat la această funcție. Fostul ministru de Interne, Alexandru Jizdan, a fost ales secretar general al partidului.

Începând cu ianuarie 2016, până în iunie 2019, Pavel Filip a fost premierul Republicii Moldova. El a fost propus la funcția de premier ex-președintelui Nicolae Timofti după ce au eşuat cu candidatura lui Vlad Plahotniuc. În aceeași zi a fost desemnat. Guvernul Filip a fost învestit în după-amiaza zilei de 20 ianuarie 2016, în cadrul unei şedinţe speciale a Parlamentului. Cabinetul de miniştri a primit votul a 57 de deputaţi din 68 prezenţi la şedinţă, care a durat circa 30 de minute, fără audierea programului de guvernare şi dezbaterea acestuia, pe fundalul protestelor din stradă, dar și a disensiunilor dintre deputaţii socialişti, care au blocat tribuna Legislativului, şi câţiva democraţi care au rupt pancartele celor din fracţiunea PSRM. Jurământul a fost depus o zi mai târziu, aproape de miezul nopții. Evenimentul a fost unul secretizat, având loc departe de ochii presei.

Pavel Filip a ajuns în fotoliul de ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor în 2011. Este fost director al Fabricii „Bucuria”, în fruntea căreia a fost din 2001 până în 2008. Până atunci, timp de zece ani, a ocupat mai multe funcţii în aceeaşi întreprindere. Ulterior, în 2008, a preluat conducerea întreprinderii Tutun-CTC, până când a fost numit ministru. 

Numele lui Pavel Filip a figurat anterior în câteva anchete ale Centrului de Investigaţii Jurnalistice în care am scos la iveală că familia demnitarului deţine mai multe firme, dar şi faptul că ministrul arendează pădure în zona Dănceni-Sociteni. Ziarul de Gardă a scris despre casa de lux în care premierul locuieşte în prezent, imobil înregistrat pe numele unuia dintre cei doi fii ai săi.

Anterior, Filip a ajuns în vizorul CNI după ce Ziarul Național a scris că Pavel Filip a scos la mezat o casă din Chişinău, trecută pe numele soţiei sale, la prețul de 179.000 de euro. Asta deşi în declaraţiile pentru 2012 şi 2013 oficialul a indicat că valoarea cadastrală a locuinţei este de circa 943 de mii de lei (aproximativ 50 de mii de euro). Comisia a clasat cauza, constatând că oficialul nu a încălcat legea. Potrivit declaraţiei pe venit, casa a fost vândută în anul 2014 pentru o sumă de trei milioane de lei. 

Potrivit declarației de avere pentru 2017-2018, în ultimii doi ani politicianul a avut venituri de un milion de lei din salariul său de premier și cel al soției. El mai raportează opt terenuri extravilane și două intravilane, o construcție și două case de locuit, una de 54 de metri pătrați și alta de 316 metri pătrați, evaluată la 2,8 milioane de lei. Toate bunurile imobile sunt în posesie și folosință. Din 2007 premierul are în proprietate un BMW X5, evaluat la 400 de mii de lei. 

Anticoruptie.md
07/09/2019

Comentarii