PDM vrea să scoată „basma curată deputați vizați de controalele ANI”. Autoritatea se declară îngrijorată de presiunile la adresa angajaților săi

Ilie Gulca
04/03/2021

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) susține că proiectul PDM, inclus joi în ordinea de zi a ședinței Parlamentului, despre modificarea legislației acestei instituții nu reprezintă altceva decât o încercare a scoate basma curată pe unii deputați vizați de controalele inspectorilor de integritate. Democrații vor să reducă termenul controlului ANI de la trei la doi ani, iar dacă inspectorul de integritate va constata nereguli, persoana să fie sancționată în interiorul acestui termen.  De cealaltă parte, PDM spune că ANI ar manipula opinia publică, întrucât proiectul de lege nu vizează deputații.  

„Sub paravanul grijii față de aleșii locali și alți subiecți din instituțiile de învățământ publice și din instituțiile medico-sanitare publice, pe care o invocă autorii acestui proiect, de fapt, se ascund alte adevăruri și anume, interesele personale de a scăpa basma curată pe unii deputați vizați de procedurile de control”, afirmă Autoritatea într-un comunicat.  

Proiectul a fost inclus în agendă, subliniază sursa citată, deși Direcția generală juridică a Parlamentului Republicii Moldova și Centrul Național Anticorupție l-au avizat negativ, semnalând admiterea mai multor încălcări procedurale de ordin juridic la elaborarea acestuia. Totodată, CNA a semnalat lipsa de argumentări în nota informativă și identificarea unor factori și riscuri de corupție. De asemenea, adaugă ANI, PDM a ignorat faptul că un alt proiect cu aceeași tematică a fost suspendată de Curtea Constituțională în decembrie 2020.

„Suntem îngrijorați de modul prin care se dorește schimbarea legilor care nu convin și a presiunilor care s-au intensificat la adresa noastră. Nu vom admite ingerințe în activitatea inspectorilor de integritate și nici vulnerabilități asupra misiunii Autorității”, se menționează în același comunicat. 

„Toate aceste încercări cu care se acționează împotriva Autorității au scopul de a ne limita atribuțiile și competențele și constituie o confirmare clară că munca și eforturile depuse până acum, sunt corecte și deranjează pe cei cu probleme de integritate.”

Partidul Democrat din Moldova a declarat anterior că a elaborat acest proiect de lege cu scopul  de a apăra primarii, directorii de şcoală, de grădiniţe, centre medicale de „abuzurile comise de ANI.”  

„ANI-ul terorizează primarii, directorii de şcoală, directorii de grădiniţe, directorii de centre medicale din satele noastre, organizându-le controale la comandă celor incomozi”, a spus atunci Pavel Filip.

PDM a reacționat la comunicatul ANI și spune că Autoritatea manipulează opinia publică. „Proiectul propus de PDM nicidecum nu îi scapă de răspundere pe deputații care au probleme de integritate. Prevederea de reducere a termenului de la trei la doi ani se referă strict la directori de școală, primari etc., terorizați de ANI. Stimați colegi, citiți proiectul, care prevede: pentru procurori, judecători, deputați, miniștri, prim-miniștri, președinți, să nu existe termen de prescripție. ANI acționează în continuare ca un instrument politic și denaturează intenționat conținutul proiectului propus de PDM”, se arată într-o reacție a PDM. 

Ilie Gulca
04/03/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii