Pirkka Tapiola, șeful Delegației UE în Moldova, salută decizia CSJ în cazul primarului de Taraclia

Anticoruptie.md
10/08/2016
Pirkka Tapiola, ambasadorul UE în Republica Moldova. Foto: CIJM

Pirkka Tapiola, șeful Delegației UE în Republica Moldova, salută decizia Curții Supreme de Justiție în cazul primarului orașului Taraclia, Serghei Filipov, înlăturat anterior de la conducerea localității pentru că a admis defrișarea unor copaci din curtea Primăriei.

„Salut călduros faptul că dl Serghei Filipov, primar al orașului Taraclia, a revenit astăzi la muncă, după importanta decizie de ieri a Curții Supreme de Justiție”, a scris diplomatul pe pagina sa de Facebook.

Pirkka Tapiola s-a expus și anterior pe marginea cazului în care primarul orașului Taraclia a fost condamnat de Curtea de Apel Cahul pentru defrişarea câtorva copaci din scuarul Primăriei. Instanţa de judecată i-a aplicat lui Filipov o amendă de 8.000 de lei, l-a obligat să restituie statului prejudiciul de 164.000 de lei şi l-a privat de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru un termen de doi ani.

Atunci, şeful Delegaţiei UE la Chişinău s-a arătat nedumerit de decizia Curţii de Apel Cahul. „Sunt uimit şi dezamăgit de decizia luată de Curtea de Apel Cahul împotriva primarului de la Taraclia. Am discutat acest caz cu şefii misiunilor diplomatice ale statelor din UE, acreditate la Chişinău, şi ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu acest caz”, a subliniat diplomatul într-o postare pe Facebook.

Şi Ambasada SUA la Chişinău şi-a exprimat îngrijorarea pe marginea hotărârii luate. „Ambasada SUA este îngrijorată de decizia Curții de Apel din Cahul cu privire la primarul Serghei Filipov. Deciziile judecătoreşti nu trebuie niciodată să fie sau să pară a fi motivate politic. Transparenţa sporită şi reformele în sistemul judiciar din Republica Moldova trebuie să fie o prioritare”, se arăta într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei SUA.

Poziția diplomaților străini a fost criticată dur de Asociația Judecătorilor din Republica Moldova (AJM). „AJM consideră că comentarea de către oricare persoană a dosarelor care se află pe rolul instanţelor de judecată trebuie să aibă loc într-o manieră obiectivă, astfel încât să nu fie prejudiciată preeminenţa dreptului. Aceasta este cu atât mai mult valabil în cazul reprezentanţilor misiunilor diplomatice, care trebuie să manifeste o prudenţă deosebită, ţinând cont de limitele uzanţelor diplomatice şi a principiilor de drept universale”, se arată într-o scrisoare deschisă semnată de Ion Druţă, preşedintele AJM.

În acelaşi document, preşedintele Asociaţiei îl invita pe Tapiola să se adreseze Inspecţiei judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în caz că are dovezi de influenţă politică în luarea deciziei faţă de primarul din Taraclia. „Orice calificative care vin din partea unui diplomat de asemenea rang, referitor la un dosar care încă se află pe rolul instanţelor de judecată, ar putea fi privită ca o imixtiune în efectuarea justiţiei şi o presiune asupra instanţei de recurs”, se mai spunea în declaraţie.

Marţi, 9 august, magistraţii Curţii Supreme de Justiție (CSJ) au casat decizia Curții de Apel Cahul prin care Serghei Filipov a fost amendat și înlăturat din funcție pentru o perioadă de doi ani pentru faptul că a dispus tăierea câtorva copaci din fața clădirii Primăriei. Judecătorii au dispus rejudecarea dosarului în instanţa de apel. 

Anticoruptie.md
10/08/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii