Premieră în justiție: Milițian transnistrean, condamnat la 15 ani pentru răpirea și torturarea a doi moldoveni bănuiți că ar fi furat doi iepuri

Anticoruptie.md
09/04/2021
Promo-LEX

Curtea de Apel Bălți a menținut sentința Judecătoriei Soroca, prin care Andrei Samonii, fost „milițian” din regiunea transnistreană, a fost condamnat la 15 ani de detenție pentru violare de domiciliu, răpire și acte de tortură în privința a doi locuitori din raionul Florești, au anunțat avocații Promo-LEX, într-un briefing susținut vineri.

„Această sentință este un precedent judiciar valoros și o premieră pentru victimele torturii din regiunea transnistreană. În același timp, acest caz demonstrează că autoritățile Republicii Moldova dispun de pârghii și posibilități legale pentru a finaliza procedurile penale, și de a pedepsi corespunzător persoanele vinovate de comiterea unor abuzuri grave, chiar dacă sunt domiciliate pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale”, a declarat avocatul Pavel Cazacu.

În noaptea de 8 spre 9 aprilie 2015, Andrei Samonii, alături de alți ”milițieni” din regiunea transnistreană au răpit din propria locuință un cuplu din satul Vertiujeni, raionul Florești (teritoriu controlat de autoritățile constituționale). Aceștia au fost târâți noaptea, pe drumul pietruit din sat, băgați într-o barcă și transportați în stânga Nistrului la ”comisariatul de miliție din or. Camenca”. Acolo victimele au fost bătute cu bestialitate, plasate în izolatorul de detenție preventivă și învinuite de furtul a doi iepuri.

Cei doi concubini au fost deținuți ilegal până la 12 aprilie 2015. Doar datorită intervenției autorităților constituționale, aceștia au avut posibilitatea de a se întoarce acasă. Expertiza medico-legală, efectuată după eliberarea victimelor a stabilit numeroase traumatisme fizice pe corpurile acestora, în același timp au fost constatate consecințe psiho-emoționale, ca urmare a presiunilor la care au fost supuse victimele în timpul detenției ilegale. Suplimentar, cele două victime au fost nevoite să treacă și un curs de reabilitare în cadrul Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii ”Memoria”, care a eliberat și o expertiză în acest sens, luată ca probă în cadrul dosarului penal.

La 5 august 2020, prin sentința Judecătoriei Soroca (sediul Central), Andrei Samonii a fost condamnat la 15 ani privațiune de libertate pentru infracțiunile de violare de domiciliu, răpire și acte de tortură. Instanța de judecată a admis integral acțiunea civilă și a dispus încasarea în beneficiul celor două victime a sumei de 20 000 euro cu titlu de prejudiciu moral.

Sentința Judecătoriei a fost contestată de către inculpat, care a solicitat achitarea sa. La 8 aprilie 2021 Curtea de Apel Bălți a respins apelul inculpatului și a menținut fără modificări sentința contestată. Decizia este definitivă și executorie, dar cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiție.

În anul 2020 au fost documentate mai multe cazuri de răpire comise de către reprezentanții structurilor de securitate din regiunea transnistreană.

Asociația Promo-LEX îndeamnă repetat autoritățile constituționale să depună eforturi suplimentare în scopul de a investiga în mod eficient cauzele penale deschise pe fapte de răpire și/sau privațiune ilegală de libertate. Or, doar o investigare eficientă și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea abuzurilor grave poate eradica fenomenul impunității în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

 

Anticoruptie.md
09/04/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii