Premierul Munteanu, plăcut surprins de numărul femeilor antreprenoare. Ce a discutat cu oamenii de afaceri din Bălți

Anticoruptie.md
07/05/2026
Sursa: Guvern

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu reprezentanții mediului de afaceri din municipiul Bălți. Vizita a fost una de documentare, pentru a identifica din prima sursă soluțiile pentru accelerarea dezvoltării economice regionale. 

Premierul a subliniat că statul are obligația să asculte vocea celor care investesc, creează locuri de muncă și țin economia în mișcare, iar politicile publice trebuie construite pornind de la realitățile din teren, nu din birouri.

„Vrem să înțelegem foarte clar care sunt nevoile antreprenorilor și ce așteptări au de la instituțiile statului. În egală măsură, vrem să auzim recomandări concrete despre cum Guvernul, instituțiile publice și partenerii externi ai Republicii Moldova pot contribui mai activ la dezvoltarea mediului de afaceri”, a declarat Prim-ministrul.

Șeful Executivului a reiterat obiectivul Guvernului de a transforma Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului într-o instituție-cheie pentru antreprenorii din Republica Moldova — un partener real pentru cei care investesc, produc și dezvoltă economia țării.

Premierul a remarcat și prezența numeroasă a femeilor antreprenoare la întrevedere, menționând că implicarea femeilor în procesele economice și investiționale reprezintă un semn clar al unei societăți moderne și europene.

„Mă bucur sincer să văd atât de multe femei implicate în afaceri, investiții și procese decizionale. Este exact modelul de societate spre care vrem să mergem — o societate în care oamenii au șanse egale să se afirme prin muncă și inițiativă. De altfel, aceasta este și una dintre lecțiile importante pe care ni le oferă Uniunea Europeană: dezvoltarea reală vine acolo unde există oportunități egale și implicare largă în economie”, a spus Alexandru Munteanu. 

Anticoruptie.md
07/05/2026




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii