Procuratura confirmă că semnătura lui Ilan Șor de pe un proiect de lege a fost falsificată, dar nu deschide dosar penal. Care este motivul

Marcela Meglei
23/02/2021

Procuratura Anticorupție confirmă că semnătura aplicată de Ilan Șor pe Proiectul de Hotărâre a Parlamentului nr. 463/2020 a fost falsificată. Totuși, oamenii legii au decis să nu deschidă dosar penal, întrucât falsificarea semnăturii lui Șor nu a produs efecte juridice. Este răspunsul PA la sesizarea deputatului PAS, Dumitru Alaiba.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 13 din 25 ianuarie 2021, semnăturile lui Ilan Șor aplicate pe proiectul hotărârii și pe nota informativă „nu au fost executate de către cet. Ilan Șor, dar de o altă persoană prin imitare servilă, astfel, fiind falsificate”, se arată în răspunsul procurorului Serghei Bodiu.

Totuși, Procuratura Anticorupție a decis să nu pornească dosar penal, din motiv că „deși, formal, fapta conține semnele infracțiunii prevăzute de art. 332 Cod Penal, fiind lipsită de importanță, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracțiuni”.

Precizăm că deputatul Dumitru Alaiba a sesizat Procuratura cu privire existența suspiciunilor rezonabile că o semnătură de pe un proiect de lege ar putea fi falsă, la sfârșitul lunii noiembrie 2020. 

Inițial, Procuratura Anticorupție a decis să nu înceapă urmărirea penală, după care decizia a fost anulată de procurorul ierarhic superior. Ulterior, Procuratura a informat, din nou, că deși semnătura e falsă conform expertizei efectuate, totuși nu va fi pornită urmărire penală.

„Au fost audiați Sergiu Sîrbu, Marina Tauber, Denis Ulanov. Toți au declarat că nu cunosc cum semnătura a apărut pe documente, deși în plenul parlamentului declarau că semnătura e una autentică. Unii sugerează că avocatul lui Șor s-a ocupat de obținerea semnăturii. Dar procurorii nici măcar nu l-au audiat pe avocatul lui Șor care, din spusele deputaților, a obținut semnătura lui Șor. Și totuși au luat decizia de a nu începe urmărire penală”, scrie Dumitru Alaiba pe blogul său.

Marcela Meglei
23/02/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii