Procurorul care a emis ordonanțele de interceptare a telefoanelor reprezentanților opoziției insistă să fie numit judecător

Mariana Colun
02/11/2020

Procurorul Sergiu Petrușca, care la 30 ianuarie 2019 a emis 20 de ordonanțe privind interceptarea convorbirilor telefonice ale mai multor reprezentanți ai opoziției, insistă să fie numit în funcția de judecător. După ce, acum patru luni, Consiliul Superior al Magistraturii i-a dat undă verde să acceadă în breasla magistraților, președintele Igor Dodon s-a opus numirii în funcție a lui Petrușca. În cadrul ședinței de marți, membrii CSM vor examina Nota informativă a Inspecției judiciare, referitor la respingerea de către șefului statului a candidaturii lui Petrușca, precum și cererea ultimului de propunere repetată.

Petrușca a fost admis la concursul pentru suplinirea funcției de magistrat în baza vechimii în muncă. Acesta a fost notat cu 79 de puncte de către membrii Colegiului de Selecție. Membrii CSM l-au selectat din 69 de candidați și i-au acordat 87,9 puncte, al patrulea cel mai mare punctaj. 

La 30 ianuarie 2019, în plină campanie electorală, ofițerul de investigație al Direcției a 5-a a Inspectoratului Național de Investigații, Gheorghe Solomon, a întocmit un raport pe numele procurorului Sergiu Petrușca. Ofițerul îl informa pe procuror că Andrei Năstase și alții 15 reprezentanți ai opoziției ar avea tangență cu membrii unui grup din trei persoane, cetățeni ai Federației Ruse, cercetați penal pentru spionaj și organizarea dezordinilor în masă.

„Bănuiala rezonabilă” a polițistului Solomon se baza pe un dosar intentat în noiembrie 2015 de către procurorul Dumitru Raileanu din Procuratura municipiului Chișinău, în care erau învinuiți cetățenii ruși Ruslan Abdulabekov, Alexander Vahtin și Iaroslav Havrolin. Singura „dovadă” a legăturii dintre opoziție și cei trei cetățeni ruși era că ultimii au încercat să blocheze un monitor și au scandat necenzurat la adresa guvernanților, în timp ce se aflau în apropiere de tabăra protestatarilor din Platforma Demnitate și Adevăr. În baza raportului polițistului Solomon, procurorul Petrușca a emis, la 30 ianuarie 2019, 20 de ordonanțe privind interceptarea convorbirilor telefonice. O parte din cei vizați în ordonanțele semnate de Petrușca erau antrenați în campania electorală.

Precizăm că Sergiu Petrușca activează în prezent în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cazuri Excepționale. În 2019, procurorul Petrușca a intrat în posesia unui automobil Toyota Prius, fabricat în 2016, a cărui valoare este de 7.000 de euro. În același an, omul legii și-a procurat și un apartament de 122 de metri pătrați, care l-a costat aproape 800.000 de lei. Sergiu Petrușca a mai raportat pentru anul trecut și o donație de 2.000 de euro.

Mariana Colun
02/11/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii