Procurorul general și-a ales adjuncții. Trecutul și averile acestora

Anticoruptie.md
06/12/2019

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, și-a ales trei adjuncți pe care i-a prezentat, vineri, în cadrul ședinței Consiliului Superior al Procurorilor. Aceștia sunt Ruslan Popov, Mircea Roșioru și Iurie Perevoznic.

Ruslan Popov a fost șef interimar la Procuratura Anticorupție, în 2013. El însă a fost suspendat pentru scurt timp din funcţia respectivă, după ce a fost pornit pe numele său un dosar penal pentru că nu a declarat, timp de aproape șapte ani, o casă de milioane din Mileştii Mici

Anticoruptie.md a scris că Popov a reuşit să scape de pedeapsa penală şi, în octombrie 2014, a fost numit adjunct al şefului Procuraturii Ciocana, iar în 2016 – şef al instituţiei respective. Până la 19 decembrie 2017, a fost timp de patru ani membru al Consiliului Superior al Procurorilor. În octombrie 2017, a fost desemnat membru al Grupului de monitorizare a Strategiei Naţionale de Integritate pentru 2017–2020. 

Cumătru cu Valeriu Gurbulea, fost procuror general în perioada guvernării comuniste, Ruslan Popov a condus, începând cu 2010 până în ianuarie 2013, Direcţia control al urmăririi penale şi asistenţă metodică din cadrul Procuraturii Generale. 

Pentru 2018, Ruslan Popov a declarat venituri de 514 mii de lei din salariul său și al soției, și alte 1.050.000 de lei din vânzarea unui apartament și a două locuri de parcare. Popov a mai trecut pe hârtie 14 loturi agricole și unul intravilan, un apartament, o casă de locuit, precum și patru automobile.

Mircea Roșioru a fost numit, la 9 martie 2017, în funcția de adjunct al procurorului general. Până atunci, el a deţinut funcţia de şef al Direcţiei judiciare a Procuraturii Generale, fiind ales şi preşedinte al Consiliului Superior al Procurorilor. Şi-a început activitatea în cadrul organelor procuraturii în 2001, perioadă în care a deţinut mai multe funcţii în cadrul Procuraturii raionului Hânceşti, Procuraturii Anticorupţie. Pentru 2018, el a indicat un venit obținut în valoare de peste 400.000 de lei, un lot și două apartamente – primul, cu suprafața de 59,5 metri pătrați, deținut în posesie, și cel de-al doilea, cu suprafața de 121 metri pătrați, deținut în proprietate.

Iurie Perevoznic este procuror și avocat. Anterior a fost șeful Secției minori și drepturile omului din cadrul Direcției investigații generale a PG, dar și şef-adjunct al secţiei investigaţii financiar-economice şi protecţia drepturilor omului din cadrul PG. În iulie 2019, el a fost numit de CSM în funcția de inspector-judecător. Pentru anul trecutPerevoznic declară venituri de 385 de mii, din activitatea de avocat și onorariile obținute de la Asociația obștească Centrul de Drept al Femeilor și Asociația obștească La Strada. Perevoznic are în proprietate un apartament și un autoturism.

Anticoruptie.md
06/12/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii