Procurorul Sergiu Brigai a promovat evaluarea integrității financiare și etice în cadrul concursului la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție

Anticoruptie.md
27/02/2024
captura video

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a acceptat, în ședința de marți, raportul Comisiei de evaluare externă a candidatului la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ), procurorul Sergiu Brigai, ceea ce înseamnă că acesta a promovat evaluarea integrității financiare și este eligibil pentru a participa la concurs.

Sergiu Brigai a acces în procuratură în iulie 2011, atunci când a fost numit în funcția de procuror în cadrul Procuraturii de Nivelul Curții de Apel Chișinău. La 1 august 2016, el a fost numit în funcția de procuror în cadrul Procuraturii de Circumscripție Chișinău. 

În octombrie 2018, CSP l-a înaintat în funcția vacantă de procuror în Secția combaterea traficului de ființe umane din cadrul Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale. În decembrie 2021, a fost numit șef adjunct interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

În ultima declarație de avere și interese personale depuse la Autoritatea Națională de Integritate, Brigai a declarat că pe parcursul anului 2022 a ridicat un salariu de la Procuratura Generală în valoare de 389.123 de lei, iar salariul soției s-a ridicat la 795.267 de lei. La capitolul alte venituri, Brigai a indicat că a ridicat o remunerare de la Centrul internațional La Strada în valoare de 4.645 de lei și dobânzi de la câteva bănci comerciale. 

Familia Brigai are în proprietate un teren intravilan dobândit în 2007 a cărei valoare este de aproape 6.000 de lei. În declarație găsim un apartament cu suprafața de 79 de metri pătrați dobândit în 2017 asupra căruia familia are dreptul de folosință și, respectiv, nu este indicată valoarea acestuia.

La capitolul bunuri mobile apare un automobil Skoda Octavia fabricat și dobândit în 2019 pentru 313.300 de lei. Pe parcursul anului 2022, familia Brigai a mai avut cheltuieli în valoare de 101.240 de lei pentru studiile celor doi copii în Liceul Teoretic „Orizont”. 

Acum o săptămână, pe 20 februarie, CSM a admis și raportul Comisiei Vetting în privința rezultatelor evaluării externe a judecătoarei Viorica Puica. Magistrata a trecut cu succes testul integrității etice și financiare. 

Pe 27 decembrie 2023, Comisia Vetting a a anunțat că a finalizat evaluarea candidaților la funcția de judecător la CSJ: Aliona Miron, Viorica Puica și Sergiu Brigai. 

Evaluarea presupune verificarea detaliată a integrității lor financiare și etice. Pentru evaluarea integrității etice, perioada de analiză este de zece ani. Comisia verifică dacă subiectul a admis în activitatea sa profesională comportamente arbitrare sau conflicte de interese incompatibile cu funcția deținută.

Pentru evaluarea integrității financiare, perioada de analiză este de 12 ani. Comisia verifică respectarea de către subiect a regimului fiscal și cel juridic de declarare a averii și intereselor personale, modul de dobândire a bunurilor aflate în proprietate sau posesie, precum și cheltuielile legate de întreținerea bunurilor respective și sursele de venit. De asemenea, orice nereguli fiscale care conduc la impozite neplătite care depășesc cinci salarii medii pe economie, în cuantumul stabilit de Guvern, sunt luate în considerare.

Anticoruptie.md
27/02/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii