Un proiect de lege promovat în Parlamentul Republicii Moldova este promovat fără o analiză transparentă, completă și fundamentată și pare să ascundă unele interese sau angajamente prealabile privind schimbarea regimului juridic, atenționează Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC).
Proiectul de lege propune excluderea a șapte terenuri agricole, cu suprafața totală de aproximativ 112 ha, aflate în proprietatea statului din lista terenurilor cu destinație agricolă proprietate publică a statului. Totodată, se propune obligarea Guvernului să transmit alte șase terenuri agricole către autoritățile publice locale și modificarea destinației a două terenuri agricole dintre cele propuse pentru excludere.
Cele două terenuri agricole învecinate, propuse pentru excludere din proprietatea statului, sunt amplasate în municipiul Chișinău, sectorul Centru și au o suprafață de cca 24 ha. Totodată se propune schimbarea destinației acestor terenuri agricole în terenuri pentru construcții și amenajări. Experții CAPC menționează că suspiciunile de promovare a unor interese contrar interesului public sunt generate de lipsa datelor certe despre fiecare din terenurile agricole vizate în proiect, în special cele două terenuri din municipiul Chișinău.
„Promovarea proiectului reprezintă o soluție fragmentară, aplecată ad-hoc, în favoarea unor unități administrativ teritoriale pe baza unor criterii nereglementate de cadrul normativ și lipsite de transparență. De asemenea, prin proiecte se pot aduce ingerințe fondului de terenuri agricole de calitate superioară”, spun autorii raportului.
Potrivit experților CAPC, proiectul riscă să devină un instrument arbitrar de favorizare selectivă fără o justificare legitimă. Ei subliniază că, în mod direct, proiectul nu pare să prejudicieze anumite categorii de persoane sau entități, însă acesta paote genera ingerințe asupra fondului național de terenuri agricole de calitate superioară, subminând regimul de protecție instituit pentru aceste resurse. La fel, proiectul riscă să fie inechitabil în raport cu alte unități administrative teritoriale, cu solicitări similare ca cele din nota informativă, însă care au rămas nesoluționate.
CAPC recomandă reanalizarea integrală a proiectului de lege, iar nota de fundamentare să fie completată în mod riguros și dealiat.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii