Protest în faţa Parlamentului, împotriva votului uninominal şi mixt: „Nu vrem deputaţi de paie!”

Anticoruptie.md
05/05/2017
Protestul a început la 15.00. Foto: Ion Guzun

Zeci de persoane au ieşit la protest în faţa Parlamentului după ce vineri, 5 mai, pe agenda Legislativului a fost inclus cu abateri de la procedură proiectul privind introducerea sistemului de vot uninominal, promovat de PD, și cel mixt, asupra căruia insistă PSRM. 

UPDATE 17.00 Rând pe rând, în faţa manifestanţilor au ieşit şi deputatele comuniste Elena Bodnarenco şi Inna Şupac, dar şi liderul PLDM Viorel Cibotaru. „Gestul pe care l-a făcut astăzi guvernarea este unul împotriva Europei şi împotriva şansei noastre de a fi în rând cu Europa. De aceea consider că din acest moment toată puterea în Republica Moldova aparţine poporului. Să folosim această putere”, a declarat Viorel Cibotaru.

UPDATE 16.30 În faţa mulţimii a ieşit deputatul liberal-democrat Iurie Ţap. „Este o încercare care va submina democraţia şi statul de drept. Este un proiect foarte prost pus la punct. Se trişează, se manipulează”, a declarat deputatul. El a precizat că în aceste momente este discutat proiectul propus de PSRM, cel privind introducerea votului mixt, după care urmează votarea. 

UPDATE 16.20 La protest continuă să vină tot mai multe persoane, printre care tineri, deputaţi în primul Parlament, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale etc. „Acest proiect este creat pe falsuri. Cum au ei tupeul să promoveze acest proiect punând în faţă voinţa poporului fără a-l informa? Cunoaştem cine deţine monopol pe piaţa mass-media. Acest proiect nu are justificare nici financiară, nici morală. Nu minţiţi poporul cu televizorul”, a declarat în faţa mulţimii Elena Prohniţchi, expertă la Asociaţia pentru Democraţie Participativă „ADEPT”, referindu-se la sistemul de vot uninominal.

La miting participă mai mulţi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale printre care Transparency International-Moldova, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Asociaţia Promo-LEX, Amnesty International Moldova, Institutul de Politici Publice etc. La protest au ieşit şi membri ai unor formaţiuni politice extraparlamentare printre care Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr, Partidul Acţiune şi Solidaritate, Partidul Nostru.

Accesul spre clădirea Parlamentului este restricţionat, întrucât pe scările centrale, dar şi în părţile laterale se află cordoane de poliţişti. 

Protestatarii au ieşit în stradă cu pancarde pe care scrie „Nu vrem deputaţi de paie!”, „Târgul Plaho-Dodon”, „Nu vă jucaţi cu uninominalul”, „Moartea democraţiei în Moldova” etc. 

Liderii opoziției extraparlamentare, Andrei Năstase și Maia Sandu, care se află peste hotare, au îndemnat cetățenii să iasă la protest și să nu permită adoptarea sistemului de vot propus de majoritatea parlamentară.

Președinții PPE și ALDE au menţionat în declarația comună semnată zilele trecute că dacă va fi implementată această schimbare, formațiunile pe care le reprezintă vor cere suspendarea finanţării europene pentru Republica Moldova. „În ultimii ani, am urmărit îndeaproape evoluţiile din Republica Moldova şi nu am fost niciodată atât de alarmaţi pe cât suntem acum. Moldova este condusă doar de Partidul Democrat, care se numeşte pro-european, dar în realitate nu este nici pro-Europa, nici pro-Moldova. Acesta serveşte intereselor câtorva politicieni care conduc Moldova şi care au scopul de a-l transforma într-un stat autoritar şi un stat eşuat”, se arăta în declaraţie.

Anticoruptie.md
05/05/2017



Follow us on Telegram

Comentarii